Locuri de munca, Stiri Brasov

Kaufland face angajări la Brașov. Salariile variază în funcție de experiență și post

Lanțul de hipermarketuri Kaufland are o serie de locuri de muncă libere în această perioadă, în peste 20 de orașe din țară, inclusiv pentru magazinele din județul Brașov.

Printre posturile disponibile în județul Brașov se numără cele de manager regional sau lucrător comercial part-time în magazinele din Brașov, Codlea și Făgăraș.

De exemplu, pentru postul de lucrător comercial sunt necesare studii medii, însă persoana trebuie să fie dispusă pentru prrogam de lucru în ture, să fie amabilă, serioasă și responsabilă. De asemenea, angajatul trebuie să dea exemplu pozitiv în comportamentul și relațiile cu clienții și ceilalți colegi, iar experiența într-un post similar constituie un avantaj.

În cazul postului de manager regional sunt necesare studii superioare finalizate și experiență în domeniul comerțului fiind cerută și disponibilitate pentru deplasare și relocare în țară, spirit antreprenorial, gândire analitică și strategică

Potrivit site-ului undelucram.ro, un lucrător comercial angajat part time în Craiova, cu o experiență în domeniu de 3 ani, câștiga în august 2018 un salariu lunar net de 989 de lei plus tichete de masă de 300 de lei pe lună și un bonus de 350 de lei pe an. În schimb, un casier și lucrător comercial angajat part time în Alexandria, cu o experiență în domeniu de 2 ani, câștiga în august 2018 un salariu net de 690 de lei pe lună plus tichete de masă de 300 de lei pe lună, la care se adăuga un bonus anual de 100 de lei. Salariile sunt mult mai bune pentru cei cu funcții de conducere. De exempolu, un șef de departament de mărfuri alimentare angajat în Râmnicu Sărat, cu o experiență în domeniu de mai puțin de un an, câștiga în martie 2018 un salariu lunar net de 5.000 de lei.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*