Economic, Stiri Brasov

Salariile din retail au început să urce. La Lidl s-a ajuns la o medie de 3.100 de lei

Salariile plătite de cei mai mari jucători din comerţul modern s-au situat în jurul valorii de 2.100 de lei net lunar, singura excepţie fiind grupul german de discount Lidl, care are o medie de 3.100 de lei. Încă de la venirea pe piaţa Lidl s-a poziţionat ca retailerul cu cele mai mari salarii, ba mai mult, a comunicat în permanenţă acest indicator şi majorările salariale. Un model similar are şi compania soră Kaufland, ambele parte a grupului german Schwarz.

Prin comparaţie, salariul mediu net la nivel de economie a fost de 2.383 de lei în 2017 potrivit datelor publicate de la Institutul Naţional de Statistică. Salariiile în economie au crescut în 2017, pe medie, cu 16,4%, cel mai înalt ritm de creştere din 2008 încoace, iar tensiunile de pe piaţa muncii arată că ele vor continua să crească. Una dintre cele mai clare dovezi este chiar pe piaţa de comerţ alimentar modern unde există zece jucători, fiecare cu mii de salariaţi, sau chiar peste 10.000 de angajaţi în unele cazuri. Salariile plătite de lanţurile de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount sau cash & carry se află pe un trend puternic ascendent, iar creşterea este cu atât mai accelerată în ultimii ani pe fondul unei concurenţe tot mai acerbe pentru salariaţi. Retailerii se luptă atât între ei cât şi cu alte companii din producţie sau chiar cu angajatori de afară. Pentru a face faţă competiţiei, retailerii au majorat salariul mediu net până aproape de media pe economie după ce mulţi ani casierii şi lucrătorii comerciali erau plătiţi cu minimul pe economie. Astfel, în 2008 salariul mediu net plătit de Mega Image era de 850 de lei, faţă de circa 2.100 de lei în prezent. Situaţia este similară şi în cazul Kaufland. Pentru francezii de la Auchan şi Carrefour diferenţele sunt mai mici, iar Lidl nu era prezent la momentul acela pe piaţă, nemţii venind oficial în 2011 prin preluarea Plus Discount.

În funcţie de oraş şi de angajator, salariile pot varia pentru aceeaşi poziţie cu 30-35%, potrivit informaţiilor din piaţă. Salariul diferă de asemenea în funcţie de experienţa angajatului şi în funcţie de raportul cerere-ofertă de muncă din oraş.

Reţele de magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Auchan aveau la finalul anului trecut circa 50.000 de salariaţi în total şi un buget de salarii şi indemnizaţii de aproape 1,8 mld. lei. Lanţurile de astfel de magazine au devenit unii dintre cei mai mari angajatori din economie după ce an de an au angajat sute sau chiar 1.000 de noi oameni ca urmare a expansiunii. An de an în comerţul modern se deschid 250-300 de magazine noi, în special pe format mic, dar nu numai.

Ani de zile indicatorul salariul a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete de către companii deşi sunt informaţii pe care fiecare instituţie le publică anual la Registrul Comerţului. Salariile plătite în retailul modern pentru angajaţii de la casă şi de la raft erau văzute printre cele mai mici pe economie, alături de cele din restaurante (ospătar sau picol) şi din hoteluri (personal de curăţenie). Totuşi, reţelele se aliniază treptat la situaţia din economie, astfel că operează majorări salariale an de an. Venirea nemţilor de la Lidl cu salarii peste piaţă şi politica de majorări succesive aplicată de Kaufland a făcut ca angajaţii din domeniu să aibă venituri mai mari.
Cea mai recentă mişcare anunţată de Kaufland datează de la finalul anului trecut când oficialii companiei au anunţat că vor creşte venitul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la suma de 2.800 lei brut pe lună, incluzând atât tichetele de masă, cât şi tichetele cadou oferite de Crăciun şi de Paşte. Noua creştere salarială intra în vigoare efectiv începând cu data de 1 martie 2018. Aceasta este doar una dintre majorările succesive anunţate de companie.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pingback: Ce salarii mai dau Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Auchan angajaţilor din România - Stiri & Stiri Online

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*