Social, Stiri Brasov

Nu s-au găsit bani pentru reconectarea fântânii arteziene din Piața Sfatului la orga Bisericii Negre

Fântâna arteziană din Piața Sfatului are pompe de apă care erau conectate la orga Bisericii Negre, iar debitul apei creștea în funcție de intensitatea sunetelor. Primăria Brașov a încercat să acceseze bani pentru a reface sistemul, dar nu a reușit. În ultimii ani, au fost făcute intervenții minimale care au constat în curățarea instalațiilor, mici reparații, schimbarea marumeri sau a paviementului. 
Fântâna arteziană din Piața Sfatului a fost reabilitată ultima dată în 1987, iar autoritățile anunțau în urmă cu câțiva ani că vor respecta aceleși planuri pentru ca aceasta să fie reconectată la orga Bisericii Negre. Mai mult, autoritățile aveau în vedere să o îmbunătățească cu jocuri de apă și lumini. Totul a depins însă de obținerea unor fonduri, care nu au putut fi accesate.
„Într-un final nu s-a concretizat acel proiect, nu am obținut finanțare, iar intervențiile în Piața Sfatului au fost minimale, fiind inlocuit pavimentul sau marmura la elementele din Piața Sfatului și la fântână“, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.  
În ultimii ani, în Piața Sfatului au fost înlocuiți stâlpii de iluminat, dar și o parte din pavimente, cu granit și marmură.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*