Imobiliare, Stiri Brasov

Locuințele din România s-au scumpit peste media Uniunii Europene

În România, în trimestrul I 2018, comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, locuinţele s-au scumpit cu 6,6%, puţin peste media Uniunii Europene care a fost de 4,7%, arată un raport publicat marţi de Biroul de Statistică al Uniunii Europene – Eurostat.

Potrivit Eurostat, dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor pentru locuinţe în primul trimestru 2018, faţă de intervalul similar din 2017, au fost înregistrate în Letonia (13,7%), Slovenia (13,4%), Irlanda (12,3%) şi Portugalia 12,2%), în timp ce preţurile au scăzut în Suedia şi Italia (ambele cu 0,4%) şi în Finlanda (-0,1%).

Comparativ cu trimestrul precedent, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Letonia (7,5%), Ungaria şi Slovenia (ambele cu 4,4%), precum şi în Portugalia (3,7%) şi cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Malta %), Cipru (-1,8%) şi Suedia (-0,8%).

Potrivit Eurostat, preţurile locuinţelor au crescut cu 4,5% în zona euro şi cu 4,7% în UE în primul trimestru al anului 2018 faţă de acelaşi trimestru al anului precedent.

Comparativ cu cel de-al patrulea trimestru din 2017, preţurile locuinţelor au crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,7% în UE în primul trimestru al anului 2018.

Brașovul se situează pe primul loc în clasamentul scumpirilor pe piața imobiliară în prima jumătate a acestui an. Interesant este că, în vreme ce locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,1% în ultima lună (până la 1.068 de euro pe metru pătrat util), cele noi au consemnat un salt de peste 4,4%, atingând pragul de 1.100 de euro pe metru pătrat util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, locuinţele din Braşov sunt cu 12,7% mai scumpe, arată un studiu al portalului Imobiliare.ro.

Evoluţia pieţei rezidenţiale în primele 6 luni din 2018 confirmă aşteptările cu privire la încetinirea ritmului de creştere a preţurilor. Indicele Imobiliare.ro arată că, după o scădere de 1,2% în luna iunie, preţul mediu solicitat se situează la o valoare de 1.200 de euro pe metru pătrat util. „Preţul mediu de acum este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată la începutul anului, un ritm de creştere considerabil mai lent decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Spre comparaţie, în primul semestru din 2017, preţurile apartamentelor s-au majorat, în medie, cu 6,7% la nivel naţional (până la 1.120 de euro pe metru pătrat util). De remarcat că cel mai mare ritm de creştere în prima jumătate a acestui an a fost consemnat în Braşov”, se mai arată în studiul citat.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*