Stiri Brasov, Timp liber

Încep lucrările de amenajare a planetariului de la Zoo. Până la sfârșitul lunii, în parcul din Noua vor ajunge și noi specii

Grădina Zoologică a obținut autorizația de construire în vederea începerii lucrărilor de amenajare a planetariului proiectat în incinta parcului. Valoarea totală a investiției se ridică la 8.301.572,66 lei, cu TVA, acesta urmând să fie cel mai modern planetariu din țară cu dotări high-tech de ultimă generație. Lucrările vor fi derulate de către firma brașoveană Har & H, iar directorul Zoo Brașov, Alin Pînzaru, speră ca amenajarea să fie realizată până la sfârșitul acestui an, astfel ca vizitatorii să se bucure și de această experiență când vizitează grădina. „Am avut o întrevedere și cu arhitectul care a realizat proiectul tehnic pentru a ne asigura că toate lucrurile sunt puse la punct, astfel încât să demarăm efectiv lucrările. Sperăm să nu întâmpinăm alte probleme pe parcurs, astfel ca totul să fie gata în acest an”, a precizat Pînzaru.

O experiență vizuală cât mai reală

Planetariul va fi amenajat în clădirea în formă de trunchi de con de lângă intrarea în parc. Față de proiectul inițial, la recomandarea unor specialiști sin SUA și Franța, au fost aduse unele îmbunătățiri, astfel încât obiectivul să fie amenajat la cele mai înalte standarde. Astfel, realismul experienței vizuale într-un planetariu depinde în cea mai mare măsura de materialul din care este realizată cupola de proiecție. Aceasta trebuie să asigure un contrast perfect între imaginile întunecate și cele luminoase deoarece o imagine proiectată pe o parte a domului are tendința de a reflecta lumina în partea opusă, ridicând nuanțele de negru în acea zonă, astfel întreaga imaginea proiectată va parea nerealistică și fără claritate. În acest sens s-a decis realizarea unui dom din aluminiu perforat, care elimină în totalitate această deficiență, deoarece proiecția este distribuită uniform pe această suprafață. Mai mult, în trecut, planetariile erau construite prin dispunerea scaunelor în spațiu orizontal. Însă, deoarece acesta configurație presupune ca spectatorii să stea tot timpul cu capul înclinat pe spate, majoritatea planetariilor s-au construit/modernizat sub forma de amfiteatru având o înclinație între 5 și 30 de grade pentru a oferi un comfort sporit, astfel că s-a optat pentru o astfel de amenajare.

O serie de noi specii vor ajunge la Brașov

De asemenea, în paralel se lucrează și la noile adăposturi pentru maimuțe și lemuri, la cel pentru zebre, dar și la noile voliere pentru păsări exotice. „Sperăm ca până la sârșitul lunii august să avem finalizată «casa maimuțelor», iar până la sfârșitul acestei luni să fie terminate și lucrările de la adăpostul pentru lemuri. Urmează să aducem patru femele din această specie de la o grădină zoo din Belgia, iar directorul acesteia, care chiar este în vizită în România, va veni să vadă acest spațiu și grădina și sperăm să continuăm colaborarea și să aducem și alte specii din Belgia”, a spus directorul Zoo Brașov. În paralel, sunt în derulare și procedurile de achiziție pentru amenajarea spațiilor unde ar urma să fie aduse tamarini și marmosete, dar și pinguini și foci. „Așteptăm clarificările de la un specialist care ne oferă consultanță în ceea ce privește amenajarea acestor spații, astfel încât acestea să corespundă tuturor normelor și să nu avem probleme în ceea ce privește adaptarea speciilor aici”, a explicat Pînzaru.

De asemenea, până la sfârșitul lunii, la Zoo Brașov ar urma să ajungă o serie de noi specii, cum ar fi vulturul de mare a lui Steller, cea mai mare specie de acvile de mare, cu un cioc foarte masiv, dar și o bufniță polară și o bufniță eurasiatică Bubo, una dintre cele mai mari specii vii de bufniță.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*