Imobiliare, Stiri Brasov

Peste 14.500 de apartamente, case și terenuri au fost vândute în primul semestru la Brașov

Brașovenii au efectuat în primele cinci luni ale acestui an 14.507 tranzacții imobiliare, reiese din datele ANCPI. Numai în luna iunie, la Brașov au fost încheiate 2.497 de astfel de tranzacții.

La nivel național, în luna iunie, au fost vândute 48.581 de imobile. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în cea de-a șasea lună a acestui an este cu 96 mai mare față de luna iunie 2017.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2018, în București – 7.954, Ilfov – 3.204 și Timiș – 3.150. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Covasna – 374, Caraș-Severin – 337 și Gorj – 112.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna iunie 2018, a fost de 23.733, cu 39 mai mare față de luna iunie 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.091, Ilfov –  2.269 și Cluj – 1.437. La polul opus, se află județele Mehedinți – 98, Gorj – 71 și Sălaj – 70.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a șasea lună din 2018 sunt Timiș – 723, Dolj – 594 și Brăila – 505.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*