Stiri Brasov, Timp liber

Opera Brașov se mută, duminică, la Bastionul Țesătorilor: „Prin lumea muzicii de film”

Duminică, 15 iulie 2018, de la ora 19.30, în ambianța unică a Bastionului Țesătorilor din Brașov, vă invităm la un eveniment estival de excepție, purtând marca Opera Brașov – „Prin lumea muzicii de film”.

Spectacolul vă va reaminti de coloanele sonore ale celor mai îndrăgite pelicule din istoria cinematografiei. Astfel, prin intermediul soliștilor, acompaniați la pian de maestrul Ovidiu Mezei, veți putea pătrunde în mirifica lume de celuloid, începând cu „Pe aripile vântului” (1939) – unul dintre cele mai vizionate filme din istorie, bucurând milioane de cinefili, o producție care a deținut zeci de ani supremația încasărilor; „Casablanca” (1942), considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX; „Luminile rampei” (1952) – scris, produs și regizat de Charlie Chaplin, cel care a și compus coloana sonoră a acestei pelicule; musical-ul „Sunetul muzicii” (1965) – cu Julie Andrews și Christopher Plummer în rolurile principale; „Romeo și Julieta” (1968), filmul care l-a avut ca regizor și co-scenarist pe celebrul Franco Zeffirelli; „Love Story” (1970) – filmul care nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, care a inspirat milioane de tineri; „Nașul” (1972), celebra producție a lui Francis Ford Coppola, care i-a avut în rolurile principale pe Marlon Brando și Al Pacino, și ajungând până la „Evita” (1996), filmul ce a avut-o pe Madonna în rolul Evitei Peron.

Melodiilor de neuitat din toate aceste filme le vor va viață soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Simona Manole, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Marian Rește. Solistă balet: Miruna Moldoveanu. Concepția și conducerea muzicală a acestui spectacol original îi aparține maestrului Ovidiu Mezei, cel care îi va acompania la pian pe artiști. Coregrafia este semnată de Ramona Mezei. Spectacolul va beneficia de proiecții video cu fragmente din peliculele amintite, proiecții asigurate de Alexandru Ștefan.

Prezentarea acestui eveniment va fi făcută de Irina Margareta Nistor, redutabil critic de film, dar și cea mai îndrăgită și cunoscută voce de pe casetele video din vremea regimului comunist.

Intrarea la acest eveniment este liberă!

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pingback: Vremea mută spectacolul Operei - „Prin lumea muzicii de film” - de la Bastionul Țesătorilor la Sala Patria - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*