Imobiliare, Stiri Brasov

Maurer Imobiliare lansează un nou proiect în cartierul Tractorul – Maurer Villas. Vor fi construite peste 1.000 de apartamente

Începând cu vara acestui an, Maurer Imobiliare, dezvoltatorul imobiliar care a vândut până în prezent peste 6.000 de apartamente în proiectele imobiliare din țară, își continuă extinderea cu noul proiect Maurer Villas, un pas mai aproape spre ”acasă” pentru mai mult de 1000 de familii.

Proiectul Maurer Villas va începe să prindă contur în cartierul Tractorul, zonă aflată într-o continuă dezvoltare, la intersecția dintre Strada Ștefan Baciu și Strada Argintului. Încrederea clienților si comunitățile pline de un suflu aparte au fost resorturile care au stat la baza extinderii si a dorinței de schimbare. Proiectul este aflat intr-o zona aerisită, proaspătă, deschisă, care se pliază perfect pe nevoia de spațiu si liniște a clientilor. Maurer Imobiliare nu construiește doar case, ci dau naștere unor adevărate comunități, unui stil de viață diferit. Mai mult decât cărămidă si beton, un loc plin de căldură, o energie aparte și un confort de care avem cu toții nevoie.

”Cu o experiență vastă și cu bucuria de a deschide drumul spre căminul prefect, Murer Villas se prezintă ca o sintetizare a nevoilor, dorințelor și sugestiilor clienților noștri, pentru că ne pasă, pentru că sunt importanți și pentru că împreună contruim visuri”, susține Simon Maurer, fondatorul acestui proiect imobiliar.

Un alt plus al acestui proiect îl reprezintă arhitectura clădirilor. Pentru nevoia de intimitate și dorința de liniște, s-au axat pe imobile tip vilă cu un regim redus de înălțime, de 2 etaje + mansardă. Cartierul va avea 36 de clădiri, spațioase, elegante, în care visurile pot deveni realitate, în care copilăria poate căpăta nuanțe de poveste.

Din nevoia de a econimisi spațiu, din dorința de a-l valorifica în alt mod, dar și din experiența proietelor anterioare pe care Maurer Imobiliare le-a dezvoltat, toate cladirile sunt dotate cu parcare subterană. Acest lucru aduce un plus de confort, de siguranță, dar asigură și mai mult loc pentru spațiile verzi, conferă senzația de libertate, armonie și deschidere.

”Pentru a crea o lume mai bună pentru copiii nostri, pentru că sunt importanți și pentru ca bucuria lor contează cel mai mult, din harta ansamblului Maurer Villas nu vor lipsi spațiile verzi, locurile de joacă pentru cei mici, în care siguranța sa primeze.”, susține Simon Maurer, fondatorul companiei.

În aceste 36 de imobile se vor construi un număr de 1044 de apartamente, acestea având structuri, compartimentări și suprafețe diferite, reușind astfel să fie atinse preferințele și nevoile unei game largi de clienți. Vor pune, astfel, la dispoziția clienților garsoniere la prețul de 40.500 euro, apartamente de tip studio cu prețuri începând de la 43.000 euro, apartamente cu 2 camere începând de la 51.500 euro și, bineînțeles, apartamente cu 3 camere la prețul de 65.000 euro.

Lucrările pentru acest nou proiect vor fi demarate pe parcursul acestui an, termenul de recepție pentru primele apartamente fiind aprilie 2020.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*