Locuri de munca, Stiri Brasov

fwdBV #22: Firmele au început lupta pentru repatrierea muncitorilor pierduți

Brașovul are nevoie de forță de muncă pentru a atrage investitori. Forță de muncă și o autostradă pe care firmele să își transporte produsele în vestul Europei. Cam acestea sunt cererile mediului de afaceri brașovean. Cereri pe care le aruncă în vânt, pentru că, deși într-un studiu al Băncii Mondiale, Brașovul a „ieșit” ca fiind principalul oraș magnet din România, aici nu vin decât IT-iști, nu și forță de muncă pentru producție.

O soluție ar fi crearea unor parcuri industriale inteligente, care să înglobeze, pe lângă fabrici și uzine, și spații de locuit pentru muncitori, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să piardă ore întregi pe transportul către noile locuri de muncă aflate în afara orașelor.

Ideea acestor parcuri, aflată într-un stadiu incipient, a fost prezentată de președintele Clubului Economic German (DWK) conducerii Primăriei Oradea. De altfel, Oradea a început să devină un oraș mult mai interesant pentru investitori, Brașovul pierzând în ultima vreme câteva investiții mari în detrimentul Bihorului. Asta pentru că aici forța de muncă este destul de greu de găsit, pe când în Oradea se mai găsesc oameni bine pregătiți. În plus, se mizează și pe repatrierea celor care au abandonat orașul pentru a lucra în Ungaria, unde salariile sunt doar cu 30% mai mari decât ce li se oferă în România. Diferențe care pot fi foarte ușor acoperite din beneficiile pe care companiile le-ar putea acorda extrasalarial.

La Brașov, din câte știu, singurii care vor să creeze astfel de parcuri industrial inteligente, cu toate nevoile salariaților acoperite, ar fi cele de la Ghimbav, al omului de afaceri Călin Costan, și cel de la Săcele, de pe platforma Electroprecizia. Practic, ar urma să se nască noi orășele, pe modelul celor construite în socialismul timpuriu, orașe care nășteau în jurul fabricilor și care cu timpul deveneau monoindustriale.

Situația socială și economică a României din ultimii 25 de ani a reușit să pună pe fugă milioane de români. Antreprenorii încearcă acum cu disperare să îi atragă înapoi acasă. Glumele guvernanților cu acordarea unor sume pentru începerea unor afaceri nu prea prind, așa că oamenii de afaceri se văd nevoiți să pluseze cu oferte care de care mai interesante pentru întoarcerea celor bine pregătiți. De curând, Spitalul Sf. Constantin a anunțat că încearcă repatrierea unor medici plecați în Germania și Franța, având în vedere că aici se găsește tot mai greu personal.

Totuși, oamenii de afaceri uită că și-au făcut singuri viața grea, mulți dintre ei finanțând campaniile electorale ale unor partide care au păstrat România într-un con de umbra, ceea ce a făcut ca acum să se zbată pentru atragerea muncitorilor.

Mai multe detalii despre strategia pe care o au firmele brașovene pentru a găsi forța de muncă necesară și a-și continua proiectele de dezvolate, din noul număr al revistei de business Forward Brașov. Detalii AICI.

Forward Brașov # 22 Iunie 2018

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*