Stiri Brasov

A fost lansată licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la pasajul Fartec. Constructorii își pot depune ofertele până în 19 iulie

Primăria Brașov a publicat astăzi anunțul de licitație în vederea reluării lucrărilor de reparații capitale la Pasajul Fartec. Viceprimarul Barabas Laszlo a precizat că, în primă fază, cel care va câștiga licitația va trebui să completeze proiectul tehnic cu soluţiile din noua expertiză, efectuată ca urmare a faptului că în timoul lucrărilor iniiale au apărut degradări neprevăzute în proiect. ,,Din păcate, în timpul executării lucrărilor, am constatat că structura de rezistenţă este mult mai afectată decât părea iniţial, astfel că a trebuit să facem o nouă expertiză, care să aducă şi noi soluţii de consolidare a grinzilor. Având în vedere importanţa investiţiei, din punct de vedere al optimizării circulaţiei la una dintre ieşirile important din oraş, dar şi faptul că pasajul stă închis de aproape doi ani, cel care va câştiga licitaţia trebuie să fie conştinent că nu se vor accepta prelungiri de termen. Sper să nu existe blocaje în derularea licitaţiei şi să vedem muncitorii pe pasaj din a doua jumătate a anului“, a spus viceprimarul Laszlo Barabas.

Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 7,46 milioane de lei, iar ofertele de la constructori sunt așteptate până în data de 19 iulie.

Costul inițial de reabilitare a pasajului, care a fost construit în 1971, fusese stabilit la suma de 8.286.192,83 lei. Lucrările au demarat încă din 2015, iar până la rezilierea contractului la solicitarea constructorului, anul trecut, s-au definitivat doar 40% din lucrări, respectiv s-au consolidat pilonii pasajului, una dintre margini și s-a decopertat suprastructura podului, în ultimele luni fiind efectuate câteva lucrări pentru protecția rosturilor împotriva infiltrării cu ape din precipitaţii.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*