Economic, Stiri Brasov

Brașovenii, pe locul trei în topul datoriilor la bănci

Brașovenii au acumulat restanțe la bănci de 459,1 milioane de lei la finele lui aprilie 2018, clasându-se pe locul trei într-un top al celor mai mari debite acumulate, în valoare absolută, după regiunea București – Ilfov, cu  3,856 miliarde de lei, și Sibiu, cu 465,2 milioane de lei.     

La nivel național, valoarea creditelor restante la bănci s-a redus cu aproape patru miliarde de lei, de la 13,2 miliarde în aprilie 2017, la 9,441 în aprilie 2018, potrivit celor mai recente date ale BNR. Dacă raportăm sumele restante la valoarea creditelor acordate, observăm că restanţele nu depăşesc 4% din împrumuturi, însă aceasta este situaţia la nivel naţional. Există însă şi judeţe rău-platnice, unde sumele restante sar cu mult peste media naţională, şi judeţe unde acestea coboară la jumătate comparativ cu restul ţării. 

Deşi ca sumă absolută, Bucureştiul are cea mai mare restanţă la plata creditelor contractate de populaţie şi de firme la bănci, există patru judeţe unde raportul sumelor restante în valoarea împrumuturilor  acordate depăşeşte 6,5%, iar Capitala împreună cu judeţul Ilfov se află printre ele.

Cel mai rău-platnici sunt din Giurgiu, judeţ unde 10% din sumele împrumutate nu sunt achitate la timp şi au întârzieri mai mari de o lună. Însă au cu ce se lăuda și sibienii, cu o pondere a restanțelor de 8,89%, mehedinţenii cu 7,45%  şi locuitorii din judeţul Vâlcea cu 6,6%.

La polul opus, cei mai serioşi români sunt clienţii băncilor din Călăraşi, care au restanţe ce reprezintă numai 1,89% din împrumuturile totale acordate în judeţ. Sunt urmaţi îndeaproape  de arădeni (1,94%) şi de locuitorii din Alba (2%) şi Cluj (2,11%).

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*