Locuri de munca, Stiri Brasov

Firmele din construcții: „Forţa de muncă plătită cu salarii mici va continua să plece“

Criteriul preţului cel mai mic la realizarea lucrărilor de construcţii ar trebui să conteze din ce în ce mai puţin, pentru ca salariile mici să nu mai ducă la plecarea muncitorilor români în străinătate, este de părere Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii).

„Soluţia este să avem cât mai multe proiecte şi să nu mai mizăm pe criteriul preţului cel mai mic în realizarea proiectelor. Altfel, forţa de muncă plătită cu salarii proaste va continua să plece“, spune Laurenţiu Plosceanu.

În perioada 2008-2017, peste 220.000 de angajaţi au plecat din sectorul construcţiilor din România, din cauza scăderii investiţiilor în proiecte publice, care atrag cei mai mulţi muncitori.

O mare parte dintre ei au ales să plece în străinătate pentru salarii uneori duble faţă de cele pe care le primeau în România.

„Soluţia va fi să aducem personal din Ucraina, Moldova, Serbia, ţările asiatice, Turcia, pentru că noi, companiile din construcţii, nu ne permitem să aducem oamenii plecaţi înapoi pe salarii mai mari în condiţiile de acum. În plus, cifrele de şcolarizare arată o scădere a numărului de absolvenţi în domeniul construcţiilor. Potenţialul de dezvoltare este vast, bani sunt, însă trebuie rezolvată problema personalului“, mai spune Laurenţiu Plosceanu.

Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) cuprinde peste 1.300 de societăţi din industria construcţiilor şi patronate afiliate sau asociate. A fost înfiinţată în 1990 pentru promovarea intereselor fimelor din domeniul construcţiilor.

„Avem nevoie de cineva care să coordoneze şi să conducă eficient domeniul construcţiilor. Altfel, o să mai tot discutăm despre probleme din infrastructura din România. Fiecare vrea să câştige şi e normal, dar trebuie să aducă şi plusvaloare şi să îmbunătăţească viaţa oamenilor“, spune Guven Gungor, preşedintele TIAD – Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din România.

Astfel, problema forţei de muncă rămâne în fruntea listei de provocări cu care se confruntă domeniul local al construcţiilor.

„La nivel de echipamente stăm bine, dar acestea sunt scumpe şi dacă nu reuşesc să le folosească, investitorii ies în pierdere“, spune Dan Grigore, consultant pe vânzări la BIT Software, furnizor de software pentru companiile din construcţii.

BIT Software furnizează sistemul informatic prin care companiile pot monitoriza evoluţia lucrărilor de pe şantier, pentru a putea asigura aprovizionarea şi coordonarea lucrărilor din teren. Printre companiile cărora le-a furnizat astfel de servicii, se numără CCC Kronstadt, Rampad, Cavilas din Braşov.

Per total, în 2017, în vreme ce construcţiile rezidenţiale au crescut puternic, cu aproape 70% faţă de anul precedent, sectorul construcţiilor inginereşti (drumuri, poduri, autostrăzi) a scăzut cu 22%, iar sectorul construcţiilor nerezidenţiale (şcoli, spitale) s-a comprimat cu 13%. Lucrările inginereşti – unde intră infrastructura rutieră – au scăzut cu 22% anul trecut.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*