Stiri Brasov, Timp liber

Peste 20 de eroi vor alerga duminică la cursa cu obstacole pentru a-i ajuta pe cei suferinzi de schizofrenie să se poată trata

Asociația de Servicii Sociale SCUT participă anul acesta la Brașov Heroes cu proietul „Valoarea diversității. La un pas de schizofrenie”, fiind de altfel singura asociație din Brașov care îi ajută pe cei suferinzi de această boală să urmeze terapii și să se trateze.

Până acum, s-au unit peste 20 de eroi care vor alerga duminică, de la ora 10.00, în zona de agrement a Lacului Noua pentru această cauză în cadrul cursei cu obstacole Brașov Heroes. „Sunt oameni din comunitate cărora le pasă de ceea ce se întămplă în jurul lor și nu rămân indiferenți la suferințele celor mai puțin norocoși. Le mulțumim celor 16 alergători individuali și celor 4 echipe: Dip Motors, Siemens, profesorilor și elevilor de la Școala Profesională Germnă Kronstadt dar mai ales Echipei Jurnaliștilor care ne-au făcut să ne simțim mai puternici”, au spus reprezentanții SCUT. Printre acești eroi se numără și colegii noștri jurnaliști Mihaela Parghel, reporter al Monitorul Expres, Marian Stoica, de la Braşov TV, Radu Colţea şi Iulian Cuibar, de la Bună ziua, Braşov.

„Cei de la Asociaţia SCUT sunt singurii din judeţ care se ocupă de persoanele cu schizofrenie. Sunt persoane despre care nimeni nu vrea să vorbească şi, în general, societatea nu-i prea recunoaşte sau dacă o face, îi etichetează drept iresponsabili sau agresivi. Decizia de a participa la această cursă a fost luată la scurt timp după o conferinţă de presă în care Asociaţia şi-a prezentat serviciile, despre care, din nou, puţini dintre braşoveni ştiu. Jurnaliştii asta fac, aduc în faţă lucruri pe care majoritatea preferă să le treacă la capitolul diverse sau să le ignore total. Ne dorim ca prin efortul nostru să sensibilizăm braşovenii cu privire la această problematică”, au explicat membrii echipei jurnaliștilor.

Donațiile pentru SCUT au ajuns în acest moment la suma de 4.807 lei, reprezentând 73% din suma necesară implementării proiectului, care are o valoare de 6.550lei. „Am dori să-i asigurăm pe toți acești eroi de toată recunoștința noastră pentru că au decis ca anul acesta să fie eroi pentru adulții cu schizofrenie și să ne susțină în promovarea sănătății mintale atăt de importană pentru noi toți, dar mai ales pentru tânăra generație”, au precizat cei de la SCUT.

Schizofrenia este o boală cronică severă care apare între vârsta de 15 şi 30 ani şi afectează deopotrivă bărbaţi şi femei mai ales în contextul socio-economic actual. Oricine poate fi afectat, dar cei mai vulnerabili sunt tinerii! „Poate fi chiar copilul tău, vecinul, colegul sau una dintre rude. Cum ar fi pentru tine dacă ai fi în această situație? Este timpul să conștientizăm această problemă, să o abordăm responsabil și să acționăm! Putem face acest lucru doar împreună! SCUT încă mai are nevoie de EROI! Donați în continuare pentru cauza noastra! Vă așteptăm cu drag la cursa cu obstacole de duminică”, au spus reprezentanții asociației brașovene.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*