Social, Stiri Brasov

Noul RMN adus la Spitalul Județean s-a dovedit a fi în sfârșit funcțional

Noul aparat RMN a fost în sfârșit montat la Secția de Radiologie-Imagistică a Spitalului Județean de Urgență din Brașov și este perfect funcțional, după ce la prima probă a avut o mică defecțiune care a fost remediată între timp. Medicul Florin Orțan a publicat pe pagina sa de socializare primele imagini cu noul aparat, care de această dată este funcțional. 

„Primele imagini RMN obținute la Brașov pe aparatul obținut prin programul guvernamental de dotare in imagistica. Felicitări Ministerul Sănătății echipei manageriale și medicale de la Brașov pentru celeritatea procedurilor de montare și funcționalitate“, a scris pe pagina sa de Facebook senatorul Florin Orțan, medic cardiolog la Spitalul Județean de Urgență Brașov.

Vechiul aparat de RMN al Spitalul Județean de Urgență din Brașov, depășit fizic și moral, a fost înlocuit cu unul nou, de ultimă generație, cumpărat de Ministerul Sănătății printr-un împrumut de la Banca Monială. Totul face parte dintr-un proiect de investiții în valoare de 250 de milioane de euro, care vizează dotarea spitalelor din România cu aparatură nouă.

Anul trecut, Spitalul Județean din Brașov a primit un CT, cumpărat prin co-finanțare și un angiograf de ultimă generație, achiziționat cu fonduri europene. Tot în acest an, la Spitalul Județean va fi implementat sistemul Picture Archiving and Communication System (PACS), o bază de date folosită în imagistica medicală, prin care imaginile electronice şi rapoartele sunt transmise digital. Acest lucru va însemna că aparatele de imagistică de la Brașov vor putea fi interconectate cu cele din toată lumea pentru cazurile în care vor fi solicitate păreri ale specialiștilor din străinătate.

Sursa foto: Facebook Florin Orțan – https://www.facebook.com/photo.php?fbid=399015037231195&set=pcb.399015650564467&type=3&theater

Aparatul RMN montat luna trecută la Spitalul Județean Brașov, achiziționat de Guvern, s-a dovedit a fi defect. Acum se lucrează pentru înlocuirea acestuia

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*