Spațiile de servicii de pe ocolitoarea Brașovului ar putea fi deschise într-un final. Chiar dacă acestea au fost amenajate de aproximativ doi ani, respectiv odată cu lucrările de dublare a tronsonului II dintre Hărman și Stupini, toaletele au stat cu lacătul pe ușă, iar intrările în parcări au fost blocate cu parapete de beton, din cauza neînțelegerilor cu constructorul. Astfel, drumarii nu au făcut recepția acestui tronson de șosea, pe care sunt amplasate și spațiile de servicii în apropiere de intersecția cu DN 11, deoarece au existat unele neconformități ale proiectului, ce au trebuit remediate pe cheltuiala constructorului, proiectul fiind derulat direct prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și nu pe plan local de la Brașov.
În vederea deschiderii acestor parcări era necesar ca acestea să fie și întreținute, dar mai ales păzite în permanență pentru a fi evitate „surprizele” neplăcute. Recent, CNAIR a atribuit contractul pentru întreținerea (igienizarea și întreținerea) acestor spații de servicii. 4 firme și-au depus oferta, iar câștigătoare a fost desemnată societatea Maxrai Prest din Brașov. Valoarea acordului-cadru pentru prestarea acestor servicii în următorii 4 ani este de 1,25 milioane de lei, cu TVA, față de valoarea estimată de 1,28 milioane de lei. Acum, practic nu ar mai fi impedimente ca acestea să funcționeze și în special mașinile de mare tonaj să le poată folosi, ținând cont că acum sunt nevoite să parcheze pe margine de drum.