Stiri Brasov, Timp liber

Primăria a obținut certificatul de urbanism pentru descoperirea Canalului Timiș și reamenajarea străzii Castanilor

După ce în vremea comunismului, Timișul devenise doar un canal de preluare a apelor murdare de la diverse societăți, astfel că a fost necesară acoperire lui atât din cauza aspectului, cât și a mirosului pestilențial degajat, acum, autoritățile vor să îl repună în valoare. Zona vizată pentru descoperirea cursului de apă este cea de pe strada Castanilor, care ar urma să fie reamenajată. În vederea demarării proiectului, edilii au obținut recent certificatul de urbanism necesar care stabilește condițiile pentru derularea lucrărilor.

De asemenea, în perioada următoare ar urma să fie stabilită și tema de proiectare, iar odată realizat conceptul de reamenajare a zonei, reprezentanții Primăriei vor putea întocmi proiectul care va fi în concordanță și cu resistematizarea intersecției de la Ceasu Rău. Una dintre variantele luate în calcul pentru această porțiune a Timișului vizează reamenajarea malurilor în trepte, dar și a trotuarelor și zonelor verzi de pe strada Castanilor, astfel încât partea unde este cursul de apă să devină o zonă de promenadă.

Canalul Timiş porneşte din zona Dârste şi are o lungime de aproximativ 17 kilometri şi trece inclusiv pe lângă Aula Universităţii „Transilvania”. Cursul de apă se uneşte în zona fabricii Prodlacta cu Pârâul Graft, care porneşte de la Pietrele lui Solomon şi trece pe sub cartierul Şchei.

 

 

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Pingback: Edilii brașoveni vor plăti aproape 50.000 de lei pentru a efectua studiul necesar descoperirii canalului Timiș pe strada Castanilor. Lucrările presupun și strămutarea a 12 pomi - Biz Brasov

  2. Pardon, e vorba de 30 de arbori dintre care 7 – specii protejate (3 taxus Baccata, 2 stejari roșii și 2 magnolii) care nu pot fi „relocați” decât în mintea unui șmecher de doi bani ca penalul Scripcaru.
    Ca atare pur și simplu se vor tăia toți 30, așa cum s-au tăiat alte mii de copaci din zona ultracentrală!
    Și dacă vrea musai canal, nea Scipcaru n-are decât să lase copacii la locul lor (= caz de pușcărie sigură, în primul rând pentru falsificarea de date în doc. oficiale) și să devieze canalul cu…3 metri mai la dreapta. Punct.
    Ne vedem la…Tribunalul Brașov.
    Și pe urmă la Penitenciarul Codlea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*