Social, Stiri Brasov

Investiție de peste 670.000 de lei pentru ca Liceul Economic să fie sigur la incendiu

Reprezentanții Primăriei Brașov au început demersurile birocratice pentru realizarea lucrărilor de amenajare necesare în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru cele două clădiri în care funcționează Colegiul Economic Andrei Bârseanu. Astfel, astăzi a fost postat pe SEAP anunţul de licitaţie pentru contractarea lucrărilor de proiectare şi de execuţie impuse pentru ca liceul să corespundă normativelor actuale în domeniu. „Aceste lucrări sunt necesare pentru a ne încadra în actualele reglementări legale, fie că vorbim de dimensiunile uşilor, de sistemele de hidranţi interiori şi exteriori sau de sistemele de detectare, semnalizare şi avertizare în caz de incendiu. Această achiziţiei vizează ambele corpuri ale Liceului Economic, atât cel de pe Lungă, cât şi cel de pe str. Şcolii. Această unitate de învăţământ nu este singura care va intra în acest proces. Pregătim documentaţiile necesare şi pentru alte unităţi, cum ar fi şcolile gimnaziale nr. 5, nr. 6, nr. 9 sau nr. 27. La acestea se adaugă unităţile de învăţământ în care vom executa lucrări de reabilitare şi care vor avea şi această componentă de securitate în caz de incendiu“, a explicat viceprimarul Laszlo Barabas.

 Valoarea totală  a lucrărilor de proiectare şi construire, este de 671.760 lei cu tot cu TVA, finanţarea fiind asigurată din bugetul local. Ofertele de la firmele de specialitate sunt așteptate până în data de 18 aprilie, iar durata de execuție a întregului proiect este de 4 luni. Pe lista de lucrări ce ar urma să fie executate se numără schimbarea ușilor de acces, care are o lățime mai mică față de standardele impuse, echiparea uşilor de acces în casa de scară principală cu dispozitive de autoînchidere sau echiparea clădirilor cu o instalaţie de stins incendii cu hidranţi interiori, dar și extinderea instalaţiei de detecţie la incendiu în spaţiile de depozitare

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*