Doina Gradea, șeful interimar al TVR, a anunțat în ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului, câteva dintre planurile pe care le are pentru acest an. Astfel, Cerbul de Aur, alături de Mamaia Copiilor, sunt în cărți pentru acest an, după cum a susținut Doina Gradea. Așadar, după o absență de nouă ani, Cerbul de Aur va fi organizat din nou în acest an. Totodată, președintele-director general al TVR a spus și că va începe producția unui serial istoric.
Totodată, în planul de management este inclusă și rebranduirea postului TVR, care probabil se va întâmpla de Centenar, dar și trecerea la emisia high definition a tuturor canalelor din portofoliu. „Anul acesta, până la final, avem în plan ca toate canalele TVR să fie HD și vom solicita acest lucru. Este în planul nostru de investiții. Avem sprijinul suficient financiar, bugetul ne permite acest lucru și asta vom face”, a spus Doina Gradea.