Economic, Stiri Brasov

Camera de Comerț intermediază vânzarea afacerilor din Brașov. Ce mai mare tranzacție depășește 1 milion de euro

Camera de Comerț și Industrie, în colaborare cu o companie specializată în vânzări, cumpărări și transfer de afaceri a deschis un birou de consultanță pentru patronii care doresc asistență și consiliere în efectuarea unor astfel de tranzacții. Până în prezent, au fost scoase la vânzare prin acest serviciu 33 de afaceri din Brașov, cea mai mare tranzacție fiind pentru o pensiune din județul Brașov, cifrată la suma de peste 1 milion de euro.

„Suntem în discuții cu o companie pentru tranzacționarea unei afaceri de 4,5 milioane de euro, dar deocamdată nu putem da mai multe detalii. Avem afaceri din diverse domenii, de la fabrici de lenjerie intimă, până la ferme de vaci, afaceri din domeniul alimentației sau saloane de coafură și cosmetică. Suntem o echipă de cinci business borkeri care oferă consultanță grtuită și încasează la final un comision de succes după încheierea tranzacției. Vânzarea afacerii este cea mai populară strategie de ieșire pentru proprietarii de afaceri pentru ca în unele cazuri, nu există urmași care doresc să continue activitatea; în alte cazuri, vânzarea a fost mereu planul proprietarului companiei de a converti afacerea în active lichide la un anumit moment. Din păcate, ceea ce lipsește pe piața româneasca de vânzare-cumpărare a afacerilor este un intermediar care să garanteze ca la închiderea tranzacției de vânzare-cumpărare a unei afaceri, ambele părți implicate vor fi satisfăcute conform contractului încheiat“, a declarat Dan Crivăț, business broker la Trad-X.

Serviciul oferit companiilor din Brașov este unic în România. TradeX este o Agenție pentru tranzacțiile de vânzare – cumpărare de afaceri mici şi mijlocii. Servește ca un deținător neutru de fonduri si documente, reprezintă link-ul de comunicații între părțile implicate în tranzacție şi facilitează închiderea tranzacției prin transferul afacerii de la vânzător la cumpărător. „Vorbind despre cumpărători de afaceri trebuie menționat că în cele mai multe cazuri, cumpărarea unei afaceri deja existente este mai puțin riscanta decât să porniți de la zero. Atunci când cumpărați o afacere – care poate avea si o finanțare a prețului de vânzare – preluați o operațiune care deja generează flux de numerar și profit. Aveți o baza de clienți stabilita, reputație, si angajați – nu ușor de găsit in Brașov – care sunt familiarizați cu toate aspectele afacerii. Si nu trebuie sa reinventați roata – înființând noi proceduri, sisteme, și politici – deoarece o formulă de succes pentru derularea afacerii a fost deja pusă în aplicare. Puteți genera profit din prima zi de activitate“, a mai spus Dan Crivăț.

Potrivit Trade-X, rata de supraviețuire a unui Start-Up după 5 ani este între 35% şi 50% în funcție de sectorul industrial şi climatul economic, comparată cu o rată între 90% şi 96% pentru o afacere transferată. Agenția a listat pe site, Trade-X.ro, o lista cu afacerile de vânzare din județul Brașov.

 

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*