Turism

Brașovul, prezentat ca destinație turistică de excelență la Bursa Internațională de Turism de la Berlin

Județul Brașov va participa în perioada 7-11 martie 2018 la Bursa Internațională de Turism de la Berlin, cea mai mare manifestare de profil din lume, alături de alte destinații turistice ale României în standul de prezentare al Ministerului Turismului din țara noastră. Bursa Internaţională de Turism de la Berlin este considerată cea mai mare manifestare de acest gen din lume, fiind cel mai mare târg de turism din lume.

„Scopul prezenței Brașovului la ITB este de a promova județul ca primă destinație turistică a României – așa cum o clasifică în ultimii ani studiile de profil și alegerile turiștilor străini care optează să viziteze România. Vom încerca să punem în valoare atât turismul activ, prin evidențierea formelor de turism și servicii de acest tip, precum și turismul cultural, de loisirs și cel culinar. S-au alăturat inițiativei noastre mai multe micro-destinații de excelență ale județului – cum sunt Râșnov, Predeal, Făgăraș, Colinele Transilvaniei, dar și zone intrate mai nou în circuitele turistice locale și naționale, dar cu potențial și cu obiective care trebuie valorificate – cum este localitatea Codlea, satul Cobor, cu conceptul de destinație turistică de biodiversitate, sau ecodestinația Bran-Moieciu-Fundata”, a precizat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.

Brașovenii, „turiști la ei acasă”

De asemenea, în perioada 9-11 martie, Județul Brașov va avea un stand de reprezentare în cadrul Târgului Transylvania Tourism Fair (TTF) de la Business Park Brașov. Ca o continuitate a unui proiect mai vechi, sub sloganul „Experiențe culturale în județul Brașov” – Consiliul Județean și-a propus să identifice acele atracții din județ care să-i determine pe brașoveni să devină „turiști la ei acasă”, dar și să valorifice destinația din perspectiva bogatului patrimoniu cultural și natural pe care îl deține. Dorim să le oferim localnicilor idei de redescoperire a Brașovului, fie prin rute turistice de 24 de ore, fie prin experiențe inedite de câteva zile, plecând de la premiza că învățând despre zona lor ei pot deveni promotorii destinației Județul Brașov.

„Propunem 7 „experiențe” prin care atât turiștii locali, dar și cei români sau străini vor descoperi câteva obiective de interes ale județului, îmbinând arhitectura medievală cu relaxarea în zone naturale recunoscute și activități de petrecere activă a timpului liber, dar și de descoperire a bucătăriei cu amprente multietnice și a unor artizani locali care păstrează încă tradițiile meșteșugărești străvechi. De aceea, în cadrul standului vor fi organizate zilnic ateliere demonstrative și practice cu artizani locali, la care îi așteptăm pe cei interesați și dornici de noi experiențe”, a spus Veștea.

Tot în conceptul de promovare a destinației turistice Județul Brașov dezvoltat de Consiliul Județean Brașov, începând cu a doua jumătate a acestei luni (martie) în centrele de informare turistică din județ se va regăsi harta turistică a județului Brașov, realizată de Schubert & Franzke, în 10.000 de exemplare cu titlul gratuit, iar în acest an va fi lansată o aplicație online a destinației, adresată atât brașovenilor cât și turiștilor noștri, precum și o hartă a turimului activ din județ.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*