Ce de-a IV-a ediție a Love Story Festival, festivalul filmelor de dragoste, organizat de Asociația Culturală Fanzin, a adunat în sălile de cinema peste 1000 de spectatori.
Evenimentul s-a desfășurat în Brașov, la Cinemateca Patria și la Cinema One, unde timp de o săptămână au rulat filme de dragoste.
Din program au făcut parte atât filme clasice, de colecție, cât și filme noi, apărute recent sau difuzate chiar în premieră și avanpremieră. Aproximativ 20 de filme s-au proiectat la cele două cinematografe brașovene pe parcursul celor 7 zile de festival, iar printre acestea s-au aflat filmele-cult: „Casablanca”, „Mic-dejun la Tiffany’s”, „Poveste din cartierul de vest”, „Înainte de răsărit” și „O iubire de neuitat”, iar dintre cele noi s-au văzut „Zi după zi”, „Pasiuni periculoase”, „Despre trup și suflet”, „Dezmăț cu fetele” și „Forma apei”.
Cele mai multe dintre filme au avut intrarea liberă, iar cele cu bilete la vânzare au fost la prețuri mai degrabă simbolice, astfel că sălile celor două cinematografe au fost pline și chiar arhipline în săptămâna ce a precedat Ziua Îndrăgostiților. Evenimentul a încheiat astfel a IV-a ediție și a fost susținut de Epic Drama și Zizin – ape minerale naturale, alături de Cinemateca Patria și Cinema One ca parteneri, iar Kiss FM, Zile și Nopți, Biz Brașov, Cinemap, Transilvania Expres și CulturaBV au fost parteneri media ai evenimentului.