Stiri Brasov, Timp liber

Se creionează conceptul pentru reamenajarea străzii Castanilor. Canalul Timiș ar urma să devină un punct de atracție

Autorităţile brașovene iau în calcul descoperirea şi reamenajarea unor porţiuni ale Canalului Timiş pentru a pune în valoare acest curs de apă. Acesta a fost acoperit în anii comunismului, după ce devenise doar un canal de preluare a apelor murdare de la diverse societăți, astfel că a fost necesar ca să fie ferit de ochii lumii atât din cauza aspectului, cât și a mirosului pestilențial degajat.

Acum, în acest canal nu se mai deversează ape reziduale, mai „scapă” doar unele gunoaie, astfel că autoritățile se gândesc să îl transforme Timișul într-un punct de atracție. Una dintre zonele unde canalul ar urma să fie descoperit și să fie amenajată o nouă zonă de promenadă este strada Castanilor. În vederea amenajării, în aproximativ două săptămâni va fi definitivată documentația pentru licitația în vederea realizării temei de proiectare. Odată realizat conceptul de reamenajare a zonei, edilii vor putea întocmi proiectul care va fi în concordanță și cu reamenajarea intersecției de la Ceasu Rău.

După cum a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, una dintre variantele luate în calcul pentru această porțiune a Timișului vizează reamenajarea malurilor în trepte, dar și a trotuarelor și zonelor verzi de pe strada Castanilor, astfel încât partea unde este cursul de apă să devină o zonă de promenadă.

Canalul Timiş porneşte din zona Dârste şi are o lungime de aproximativ 17 kilometri şi trece inclusiv pe lângă Aula Universităţii „Transilvania”. Cursul de apă se uneşte în zona fabricii Prodlacta cu Pârâul Graft, care porneşte de la Pietrele lui Solomon şi trece pe sub cartierul Şchei.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*