Economic, Stiri Brasov

Coca-Cola vrea să facă antreprenori la Brașov și oferă educație financiară

Coca-Cola, liderul pieţei de băuturi răcoritoare din România, a lansat „Future Makers“, program de educaţie antreprenorială, implementat de Global Shapers Bucharest Hub şi Social Innovation Solutions şi finanţat de Fundaţia Coca-Cola.

Programul „Future Makers“ se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani, care vor să dobândească cunoştinţele necesare începerii unei afaceri. Acesta are două componente de intervenţie: 35 ateliere de antreprenoriat în 13 judeţe: Bucureşti – Ilfov, Constanţa, Prahova, Braşov, Sibiu, Dolj, Galaţi, Timiş, Cluj, Mureş, Bacău, Neamţ şi Iaşi, ce  vor avea loc în perioada februarie – mai 2018 şi o competiţie de iniţiative antreprenoriale, cu premii totale de 20.000 de euro.

Prin intermediul atelierelor de antreprenoriat, „Future Makers“ va pune la dispoziţia a 1.500 de tineri din România informaţiile necesare şi suportul unei comunităţi de profesionişti în afaceri.

Competiţia de afaceri va avea mai multe etape. În perioada februarie-mai, va avea loc înregistrarea online a iniţiativelor antreprenoriale.  La sfârşitul acestei perioade, vor fi alese 50 de echipe finaliste (iniţiative antreprenoriale) care vor urma, timp de 3 luni, un program de pregătire şi mentorat, în care vor lucra la dezvoltarea planurilor de afaceri. Programul se va încheia în noiembrie 2018.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*