Primăria Brașov ar urma să achite integral în luna aprilie a acestui an un credit în valoare de 15 milioane de euro contractat de la BERD în 2005 pentru modernizarea infrastructurii rutiere din oraș. Banii au fost folosiți la acea vreme pentru reabilitarea șstrăzilor care fuseseră traversate de traseul tramvaiului și aveau nevoie de reparații capitale, după ce linia a fost scoasă. Un alt credit, de 7,3 milioane de euro, contractat tot pentru reparații de străzi de la BERD, însă în 2009, ar urma însă să fie închis abia în aprilie anul viitor.
În schimb, municipalitatea brașoveană va mai avea de achitat până în 2027 un împrumut în valoare de 103 milioane de lei (peste 22 de milioane de euro), care a fost luat de la BCR în 2007 pentru o serie de proiecte de investiții derulate în Brașov, inclusiv pentru amenajarea celui de-al doilea tronson de ocolitoare.
În aceste condiții, la finele anului trecut, municipiul Braşov avea un grad de îndatorare de 4,48%. Mai este loc de împrumuturi, în condiţiile în care limita maximă permisă de legislaţie este de 30% din bugetul total al municipiului.