Imobiliare, Stiri Brasov

Peste 1.000 de locuințe vândute deja în cartierul care se construiește în locul uzinei Tractorul

Dezvoltatorii ansamblului rezidențial Coresi Avantgarden, Immochan Imobiliare și Kasper Development, au vândut în primii doi ani de la lansarea proiectului peste 1.000 de locuințe. Astfe, dacă în 2016 s-au vândut 502 locuințe, anul trecut rata vânzărilor a urcat cu 12%, realizându-se 560 de tranzacții.

Pentru anul acesta, dezvoltatorii ansamblului rezidențial și-au propus să vândă integral cea de-a treia etapă a proiectului care va fi compusă din 288 de apartamente în patru clădiri cu 7 și 8 etaje, prevăzute cu terase de relaxare pentru viitorii locatari. Întreg proiectul Coresi Avantgarden va fi dezvoltat în cinci etape și va cuprinde peste 2.200 de apartamente.

Demarat în 2016, complexul rezidențial Coresi Avantgarden reprezintă etapa a treia a viitorului cartier Coresi, proiect ce revitalizează circa 8% din suprafața utilă a orașului Brașov. Se construiește pe ruinele fostei platforme industriale Tractorul – pe terenul achiziționat de Immochan în 2012.

Peste 150 de familii locuiesc deja în cartier, iar lucrările pentru axa pietonală au fost finalizate, artera fiind dată în folosință în luna decembrie 2017. Aleea pietonală face legătura între zona comercială Coresi Shopping Resort și cea destinată birourilor, dar și cu cel mai mare parc al orașului. Suprafața spațiilor verzi este importantă pentru crearea unor zone de recreere, plimbări și activități sociale în cartier. Spaţiile verzi și aleea care face legătura cu Parcul Sportiv oferă oportunităţi care încurajează un stil de viaţă activ prin plimbări, alergare, ciclism etc, dezvoltatorii având intenția de a crea în cartier o „stare de bine”.

Studio-urile și apartamentele cu două camere, cele mai vândute

Apetența clienților se îndreaptă către studiouri și apartamentele cu 2 camere. Compartimentările cu 3 camere sunt preferate de familiile cu copii, iar suprafețele și compartimentările interioare satisfac cerințele acestora. La parter sunt prevăzute spații comerciale, iar piațetele urbane și locurile de joacă completează oferta Coresi Avantgarden.

Viitorul în construcții pare rezervat proiectelor imobiliare mixte, care îmbină componenta rezidențială cu cea comercială și de birouri, oferind un ecosistem complet. După acest principiul s-au ghidat și dezvoltatorii celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – Immochan și Kasper Development.

Coresi Avantgarden se adresează brașovenilor care își doresc o locuință de calitate și un stil de viață modern. Ceea ce îl diferențiază față de alte proiecte este în primul rând conceptul, apoi elementele de arhitectură și facilitățile. Ansamblul cuprinde mai multe zone de interes, cea principală fiind componenta rezidențială, urmată de o componentă de comerț și servicii la parterul blocurilor, grădiniță, precum și alte funcțiuni complementare.

Un concept pentru prezent și viitor

Dezvoltatorii Coresi Avantgarden au obținut certificarea clasa A din punct al performanţei energetice pentru locuințe, ceea ce se traduce în reducerea cheltuielilor la încălzire pentru clienți. Fiind un proiect mare și cu impact asupra orașului, au fost gândite și proiectate multiple îmbunătăţiri ale pereţilor, plafoanelor şi podelelor. Complexul este construit din materiale de cea mai bună calitate, oferind cumpărătorului alternativa unei investiții rezidențiale durabile, ce îi va oferi confort într-un spațiu amenajat după un concept arhitectural modern.

Sistem de Management al Calității

Conceptul de “regenerare urbană” se regăsește și în politica aplicată în domeniul calității de către dezvoltator și are ca punct focal crearea unui ecosistem urban care să corespundă nevoilor actuale, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satiface propriile nevoi. Pentru a veni în întâmpinarea dorințelor clienților și pentru a crește gradul de satisfacție, constructorul a dezvoltat un Sistem de Management al Calității și a obținut certificarea acestuia de către Lloyd’s Register Quality Assurance (LRQA). Certificarea atestă conformitatea sistemului cu ISO 9001:2015 și reprezintă o garanție a îmbunătățirii continue a calității serviciilor oferite în proiectul Coresi Avantgarden.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*