Cultură, Stiri Brasov

FOTO „Speechless“, expoziția artistei Diana Ioana Bobeș, la Hof Cafe

Brașovenii care vor merge până în 25 februarie la Cafeneaua Hof din Piața Sfatului, vor putea admira o colecție de tablouri semnate de Diana Ioana Bobeș. Este vorba despre șapte lucrări desenate, simplu, în creion, realizate de tânăra artistă în șapte seri consecutive. Expoziția se numește „Speechless – Fără grai“ și face referire la lumea animalelor.

„Pentru că animalele nu pot vorbi, le-am dăruit în aceste lucrări prima literă din numele lor românești. Literele sunt cele care dau culoare lucrărilor, sugerând exact prăpastia care desparte lumea animală de cea a oamenilor – comunicarea“, a explicat Diana Ioana Bobeș.

Tablourile ilustează diverse animale cu chipuri umane, feminine. De altfel, Diana are o predilecție către figurile feminine și pentru animale și consideră că au o frumusețe aparte. „Am făcut aceste portrete în anul 2014. Veneam după o pauză lungă și am văzut într-o zi o persoană care purta o căciulă cu urechi de pisică. Imediat am făcut prima schiță și am pus-o pe Facebook. Am primit feedback pozitiv de la foarte multe persoane. Așa s-a născut proiectul șapte desene în șapte seri. Le-am desenat seara, după muncă, deși uneori chiar aveam alte treburi de făcut, am găsit de fiecare dată motivația și inspirația să le termin“, a declarat Diana Ioana Bobeș.

Tablourile Dianei Bobeș pot fi achiziționate la comandă, iar printul se poate face pe diverse materiale: canvas, forex, hârtie. Prețurile variază în funcție de dimensiunea tabloului și materialul ales.

Diana Ioana Bobeș a absolvit secția Ceramică a Liceului de Arte Plastice din Brașov și lucrează de opt ani ca grafician, fotograf și ilustrator la revista de timp liber, Zile și Nopți. Printre proiectele sale din mediul online se numără și „Ursul Aerodinamic“, care exprimă aventurile brașoveanului biciclist amator. Diana este pasionată de natură și activități în aer liber și participă la competiții de alergare montană.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*