După ce mulți ani s-a cam construit fără noimă, iar în cazul unor imobile numărul locurilor de parcare era infim în comparație cu cel al locuințelor, acum, edilii brașoveni vor să impună reguli mai stricte față de prevederile actuale existente în Regulamentul general de urbanism elaborat de către Ministerul Dezvoltării. Astfel, în conformitate cu un proiect de hotărâre ce va fi dezbătut de către consilierii locali în ședința de vineri, pentru fiecare unitate locativă nou construită în Municipiul Brașov se vor asigura minim două locuri de parcare în interiorul proprietății. „Ținând cont de observațiile şi propunerile exprimate atât de cetățenii, locatari ai noilor ansambluri rezidențiale construite în Municipiul Braşov, cu ocazia diferitelor dezbateri care au avut loc în cadrul comisiilor de urbanism și circulație din cadrul Primariei Mun. Braşov, cât şi de investitorii imobiliari și reprezentanții poliției, și având în vedere trendul ascendent al gradului de motorizare în Municipiul Braşov, respectiv, al numărului de mașini raportat la numărul de locuitori ai Municipiului Brașov, se conturează necesitatea inițierii unui proiect de hotărâre privind normarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile construcții de locuințe în Municipiul Brașov”, se precizează în expunerea de motive care stă la baza aprobării acestei hotărâri.
Cei care au PUZ-ul aprobat scapă de prevedere
Deocamdată, de această prevedere strictă vor scăpa dezvoltatorii care au întocmite documentațiile de urbanism. „Se exceptează de la prevederile prezentei hotărâri construcțiile pentru care au fost deja aprobate documentațiile de urbanism zonale (PUZ) sau documentațiile de urbanism de detaliu (PUD), a căror proiectare și procedură de autorizare sunt în curs de derulare”, se precizează în proiectul de hotărâre.
De la 245 la 334 de autovehicule la mia de locuitori până în 2020
Conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Brașov, în ceea ce privește gradul de motorizare, respectiv numărul de vehicule înmatriculate la mia de locuitori, rezultă că numărul vehiculelor deținute în Municipiul Brașov între 2002 și 2013 a crescut în medie cu 3,4% – 5,6% pe an, pe măsura relansării economiei. Pentru anii 2020 – 2025 – 2030 se prevede că numărul de vehicule deținute, este posibil să se dubleze, dacă rata curentă a acestui număr se menține, ajungându-se astfel de la 245 de vehicule la mia de locuitori, în anul 2014, la 334 de vehicule la mia de locuitori, în anul 2020.