Stiri Brasov, Timp liber

Paradisul Acvatic se extinde pe încă 6.000 de metri pătrați cu o investiție de 1,5 milioane de euro

Compania DIP & GIP SRL, care operează parcul de agrement Paradisul Acvatic și Hotelul Alinalex, și-a programat investiții de 1,5 milioane de euro în extinderea parcului cu încă 6.000 de metri pătrați. „Vom face o zonă estivală, cu tobogane, un bazin cu valuri și alte amenajări”, ne-a declarant Dumitru Ioan Puchianu, acționarul majoritar al companiei. Acesta a mai precizat că și-ar dori să demareze lucrările de extindere cât mai repede, astfel încât odată cu sezonul cald noile amenajări să fie funcționale.

Paradisul Acvatic este una dintre principalele atracții de agreement din județul Brașov, ajungând la un număr de 340.000 de vizitatori anual.  Parcul, care se întinde pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați, a fost înființat în 2007, în urma unei investiții de 12 milioane de euro, din care 10 milioane de euro au fost credite bancare.

În 2016, ultimul an de raportare, compania a înregistrat afaceri de 30,46 milioane de lei (aproximativ 6,75 milioane de euro), într-o scădere ușoară față de anul anterior, în timp ce profitul firmei s-a menținut la circa un milion de lei.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. A furat si ciobanu asta de nu ii mai ajunge.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*