Salariul mediu pe economie a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la valoarea de 2.464 de lei net, în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Angajaţii din sectorul serviciilor IT au avut cel mai ridicat nivel al salariilor medii şi în luna noiembrie a anului trecut, astfel că un programator câştigă, în medie, aproape 6.200 de lei net pe lună, de 2,5 ori mai mult decât un angajat plătit cu salariul mediu pe economie.
De asemenea, în topul domeniilor cu cele mai mari salarii din economie se mai află extracţia petrolulului (cu un salariu mediu de 4.800 de lei net), transporturile aeriene (4.700 de lei net), băncile (aproape 4.700 de lei net) şi industria grea (4.600 de lei net).
Accentuarea deficitului de specialişti de pe piaţa muncii, majorarea salariului minim pe economie şi creşterile de salarii din sectorul bugetar decise de guvern au fost principalii factori care au determinat creşteri de salarii în 2017. În multinaţionale, majorările de salarii au fost, în medie, de 5%, nivel care se va menţine şi în acest an, potrivit firmelor care fac studii salariale.
La polul opus, cu cele mai mici salarii din economie, se află angajaţii din hoteluri şi restaurante (1.400 de lei net), industria textilă (1.540 de lei net), prelucrarea lemnului (1.660 de lei), fabricarea încălţămintei (1.740 de lei net) şi industria alimentară (1.740 de lei net), mai arată datele Statisticii.
În ceea ce priveşte domeniile în care s-au făcut cele mai mari creşteri salariale, datele oficiale arată că în sectorul bugetar şi în industriile care au multe salarii apropiate de nivelul minim pe economie s-au făcut cele mai semnificative creşteri salariale. Astfel, funcţionarii publici au ajuns la salarii medii de aproape 4.000 de lei net pe lună după o majorare de 29% în noiembrie 2017 faţă de nivelul din noiembrie 2016, pe fondul deciziilor luate de guvern.
De asemenea, angajaţii din sănătate au ajuns în noiembrie la salarii medii de aproape 2.700 de lei net pe lună (+24% faţă de anul anterior), iar în educaţie salariile se apropie de 2.500 de lei net (+12% faţă de noiembrie 2016).
Din sectorul privat, majorări salariale semnficative au fost în industria producătoare de componente auto (+30%, până la un salariu mediu de 3.095 de lei), în sectorul fabricării hârtiei (+19%, până la 2.260 de lei net), dar şi în industria alimentară (+15%, până la o medie de 1.740 de lei net).