Social, Stiri Brasov

Ancheta privind vandalizarea mașinii PSD-istei Adela Diaconu, îngreunată de lipsa camerelor de luat vederi din zonă

Președintele Organizației Municipale a Femeilor Social-Democrate din Brașov, Adela Diaconu, acuză că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, i-a fost vandalizată mașina, în plin centru istoric al Brașovului. Femeia susține că ar fi vorba despre adversari politici, având în vedere că în urmă cu două zile și-a prezentat bilanțul din funcția pe care o deține în partid.

Vandalii au desenat cu spray roșu pe mașina Adelei Diaconu două majuscule unite printr-un plus, C+R, iar potrivit președinteluli organizației acesta este un mesaj care duce cu gândul la celebra scandare de la protestele anti-guvernamentale, „PSD, ciuma roșie”. Mai mult, deși vor să anuleze probele luate de camerele de luat vederi, social-democarții se plâng ca nu sunt astfel de camere în Centrul Brașovului.
Azi dimineață mi-am găsit mașina vandalizată în parcare, după ce în urmă cu două zile mi-am prezentat bilanțul activităților întreprinse în anul 2017 din poziția de președinte al Organizației Municipale a Femeilor Social Democrate din cadrul PSD Brașov. Presa din Brașov a mediatizat acest raport și cred că gestul vandalilor nu este unul întâmplător. Au scris pe mașina mea cu roșu, C+R. Polițiștii și criminaliștii au făcut cercetarea la fața locului și ciudat este că nicio altă mașină nu a mai fost vandalizată în zonă. În plus, din câte înțeleg, deși este vorba despre punctul zero al Brașovului, nu există nicio cameră de supraveghere care să fi surprins momentul vandalizării, fapt ce ar fi ajutat la prinderea suspecților”, a declarat Adela Diaconu, președintele OMFSD Brașov.
Potrivit Adelei Diaconu, cele două majuscule pot duce cu gândul la celebra scandare „PSD, ciuma roșie”, dar aceasta spune că se detașează de astfel de asocieri. „Nu mă regăsesc în asemenea lucruri. Faptele mele nu reflectă așa ceva, având în vedere că prin organizația pe care o conduc sunt foarte aproape de oameni. În plus, pe plan local, nu avem adversar politic pe partea de organizație de femei. Nu pot să bănuiesc pe cineva în mod specific. Tot ce pot să vă spun este că nu am făcut afaceri necurate. Sunt un fost sportiv de performanță și prezentator TV”, a completat Adela Diaconu. Polițiștii brașoveni au deschis o anchetă în acest caz.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*