Economic, Stiri Brasov

Familia brașoveană Șanta a preluat halele Europharm de la britanicii de la GSK. Un credit de 8 milioane de lei a completat suma de achiziție

Compania Șanta SA, deținută de familia Șanta, a devenit proprietara unei serii de active ale fostei companii Europharm, deținută de grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK). Potrivit unor surse apropiate tranzacției, compania a devenit proprietara activelor imobiliare ale fostei fabrici de medicamente din Brașov în luna decembrie, după ce acționarii Șanta SA au decis să contracteze un împrumut în vederea achiziției clădirilor amintite. Creditul de opt milioane de lei a fost contractat de la OTP Bank, imobilele cumpărate fiind ipotecate, fără drept de înstrăinare, închiriere, dezmembrare, demolare, restructurare sau amenajare.

Familia Șanta, care controlează business-urile Santa SA și Sanosan SA, a finalizat în toamnă negocierile cu grupul britanic GlaxoSmithKline. „Tranzacția nu a fost încă finalizată, dar am plătit deja avansul”, a spunea atunci Attila Santa, managing director & business development, care nu a dorit să facă publică suma tranzacției, motivând contractul de confidențialitate existent între cele două părți.„Dacă nu am fi cumpărat fabrica Europharm am fi fost nevoiți să ne dezvoltăm producția în altă parte, probabil în actuala locație din Parcul Industrial Metrom. Noi producem pentru mai multe companii farmaceutice din Uniunea Europeană, dar și din afara acesteia, iar comenzile sunt în creștere”, a explicat Attila Santa, care susține că fabrica Europharm este într-o stare foarte bună. „Nu am mai văzut fabrica atunci când era operată de GSK, dar este conservată foarte bine”. În tranzacție nu intră și utilajele fostei fabrici, care au fost mutate de britanicii de la GSK.

Investitorii brașoveni speră să primească cât mai repede certificatul GMP (Good Manufacturing Practice) din partea celor de la Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), după care vor demara procedurile pentru pornirea producției la fosta fabrică de medicamente. „Vom porni treptat, secție cu secție, fără să ne grăbim. Avem câteva proiecte, dar nu putem să spunem când le vom porni, așa că nu știm exact câți angajați vor fi în noul proiect. În Santa SA, companie axată pe producția de medicamente, avem 230 de angajați”.

Compania Santa și-a început activitatea în 1992 cu o farmacie, după care business-ul s-a extins atât pe producție de medicamente, cât și pe distribuție de produse farmaceutice.

Grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK) a pus lacătul pe producţia fabricii în luna decembrie 2015. Astfel, gigantul farma a „parafat“ un plan pe care compania îl desenase pentru unitatea de producţie în urmă cu mai mulţi ani.

Britanicii de la GSK au anunţat încă din vara lui 2013 că fabrica va ieşi din reţeaua companiei din cauza supracapacităţii de producţie a grupului. Un an mai târziu ei anunţau închiderea ei şi căutarea unui cumpărător.

Fabrica Europharm Brașov a fost fondată în anul 1994 de către omul de afaceri Mihai Miron, iar GSK a cumpărat fabrica în două etape: 65% în 1998 și restul de 35% în 2003.

Europharm și-a început activitatea de export în 2008, când a inițiat investiții în linii de producție pentru transferul unor produse importante din portofoliul grupului britanic, precum antidepresivul Seroxat sau Retrovir, pentru tratamentul HIV/SIDA. Pe fondul acestor investiții, fabrica GSK din Brașov exporta medicamente în peste 80 de țări, inclusiv în Japonia și SUA. Exporturile ajungeau la peste 70% din producție și GSK anunța planuri pentru o bază de export de 300 milioane dolari.

În aceste condiții, anunțul din iunie 2013 că renunță la fabrica din Brașov a surprins pe toată lumea. GSK a justificat decizia prin supracapacitatea de producție la nivelul grupului pentru unele medicamente. Reprezentanții companiei explicau atunci că la Europharm capacitatea de producție este insuficient utilizată și nu există potențial de creștere pe termen lung pentru producția de alte produse sau volume.

La vremea respectivă, GSK intenționa să vândă fabrica unui investitor cu același domeniu de activitate. Zece luni mai târziu, compania a anunțat că nu a găsit cumpărător și a decis închiderea unității, clădirile și terenul pe care se află acestea fiind scoase la vânzare.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*