Turism

Drumețiile pe pârtie, strict interzise. Din cauza gheții, o turistă a căzut și și-a fracturat coloana

Foto: Andrei Paul

Din păcate, după accidentele care implică schiori sau amatori de săniuş, a apărut primul accident în cazul celor care fac drumeţii şi folosesc pârtiile pentru coborâre. Astfel, ieri, Serviciul Salvamont din Poiana Braşov a trebuit să intervină, în jurul orei 17.15, pe pârtia Drumul Roşu, pentru a acorda primul ajutor în cazul unei persoane care a suferit un traumatism grav de coloană. Dupa ce i s-a acordat primul ajutor, aceasta a fost transportata spre baza muntelui spre a fi predata Serviciului SMURD.

Deşi această persoană, ca şi ceilalţi doi turişti din grup, avea echipament adecvat pentru drumeţii, inclusiv bocanci, faptul că a coborât pe pârtie, după lăsarea întunericului, când temeperaturile au scăzut sub 0°C şi pârtia a îngheţat, a avut ca efect producerea acestui accident, după cum au ssuținut reprezentanții Salvamont.

Serviciul Salvamont atrage atenţia că pârtiile se închid la jumătate de oră după oprirea instalaţiilor de transport pe cablu, adică în jurul orei 16:40, iar după aceea accesul pe pârtie se face pe proprie răspundere. Totodată, roagă schiorii şi snowboarderii să respecte orarul de funcţionare a instalaţiilor şi ora de închidere a pârtiilor şi să nu mai schieze după aceasta oră. Turiştii ar trebui să folosească, pentru coborârea de pe masiv, doar potecile marcate şi nu pârtiile de schi, deoarece acestea sunt foarte îngheţate, şi după lăsarea noptii crează dificultăţi şi mai mari în ceea ce priveşte aderenţa şi orientarea, care combinate şi cu o lipsă de experienţă, pot genera un risc crescut de accidentare.

În acest moment se schiază pe toate pârtiile din Masivul Postăvaru, doar câteva secţiuni ale lor fiind închise din cauza lipsei zăpezii. Stratul de zăpadă pe pârtii este de 40-60 de cm. Astăzi sunt funcţionale următoarele instalaţii pe cablu: telecabinele Capra Neagră şi Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia şi Lupului, teleschiurile Bradul şi Stadion.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*