Social, Stiri Brasov

Dosarul „Spălare de bani prin Silver Mountain”, în care e implicat și deputatul brașovean Remus Borza, ar putea fi redeschis

Înalta Curte de Casație și Justiție va decide pe 30 ianuarie  dacă redeschide dosarul penal în care apare numele lichidatorului și deputatului Remus Borza în legătură cu mai multe posibile fraude legate de Silver Mountain, închis pentru a doua oară de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Plângerea a fost făcută de o altă societate de recuperare de debite, Insolvency Recovery Solutions și vizează o serie de nereguli – Borza fiind reclamat pentru abuz în serviciu, care s-ar fi desfășurat în dosarul insolvenței proiectului imobiliar Silver Mountain controlat de miliardarul Dan Fischer.

Interesant este că, printr-o declarație de presă dată Ziarului Financiar în 2014, Remus Borza cataloga drept un succes implicarea BCR în acest proiect.

„Această tranzacţie reprezintă un nou început pentru Silver Mountain. Doar BCR are forţa, determinarea şi interesul să dea o nouă dimensiune acestui proiect, să-l dezvolte la adevăratul lui potenţial. În paralel cu vânzarea în sistem retail a celor 171 de apartamente, banca va finanţa, prin intermediul unui vehicul comercial special creat în acest scop, construcţia unui hotel de 600 de locuri de cazare, care să includă un centru multifuncţional de conferinţe, un SPA cu toate facilităţile, un cazino, cluburi şi restaurante. În parteneriat cu Primăria Braşov, se intenţionează construcţia celui mai mare teren de golf din România”, a spus Remus Borza, citat de România Liberă.

În dosar au mai fost vizați doi reprezentanți ai Băncii Comerciale Române, Ioana Bădescu și Constantin Turcu, dar și un partener al lui Borza de la firma Euro Insol, Adrian Munteanu, acesta din urmă suspectat tot pentru abuz în serviciu.

Este pentru a doua oară când DNA clasează cercetările față de Remus Borza & co, primul scandal pe acest subiect fiind declanșat pe 10 iunie 2016.

 

Cine a declanșat  dosarul Silver Mountain

 

Atunci Curtea de Apel București, prin judecătoarea Camelia Bogdan, a dispus DIICOT să cerceteze BCR pentru potențiale fapte de spălare de bani constând în preluarea unor active imobiliare din Snagov și Poiana Brașov în contul unor creanțe și a cerut DNA completarea urmăririi penale față de Remus Borza, ambele în dosarul insolvenței proiectului imobiliar Silver Mountain.

Așadar, finanțarea acordată de Banca Comercială Română proiectului imobiliar de lux Silver Mountain de la Poiana Brașov, derulat până în 2012 de miliardarul român Dan Fischer, avea să dea băncii mai multe bătăi de cap decât a bănuit inițial.

Proiectul imobiliar amintit s-a prăbușit imediat după decesul din 2012 de la Berlin a lui Fischer, firma care gestiona afacerea intrând în insolvență. Administratorul judiciar al firmei a fost desemnat Remus Borza prin firma sa de profil, Euro Insol.

O banală plângere penală făcută împotriva lui Borza, în calitate de lichidator al proiectului Silver Mountain, de o firmă de recuperare de debite pentru o creanță de aproape cinci milioane de lei a generat o sentință a Curții de Apel București cu consecințe mai mari decât și-au imaginat cei implicați.

În aprilie 2016 petentul Insolvency Recovery Solutions SRL cere Curții de Apel București redeschiderea dosarului penal de la DNA considerând că soluția de clasare este nelegală.

Cu soluționarea plângerii este învestit completul condus de Camelia Bogdan care pe 10 iunie anul trecut decide: „admite plângerea împotriva ordonanţei nr. 680/P/2015 din 27.01.2016 şi trimite cauza Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea completării urmăririi penale“. Cei vizați de soluția inițială a DNA și față de care acum trebuie completată ancheta sunt Remus Borza și partenerul acestuia de la Euro Insol, Adrian Munteanu, ambii suspectați de abuz în serviciu.

În plus față de sesizarea inițială, Camelia Bogdan a dispus și ca Banca Comercială Română să fie cercetată de procurorii DIICOT pentru posibile fapte de spălare de bani referitoare la preluarea unor active imobiliare de la Snagov și Poiana Brașov aparținând firmei care gestiona proiectul Silver Mountain. Asta în condițiile în care BCR fusese principalul finanțator al proiectului imobiliar de lux demarat de Dan
Fischer.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*