Opinii, Stiri Brasov

„Păcat, păcat, de sângele vărsat!“ Zilele în care democrația moare cu fiecare secundă

M-am dus aproape duminică de duminică la proteste. Mai mult din datorie. N-am stat niciodată până la final. Duminica asta m-am dus ca să stau. Și nu, nu m-au impresionat zecile de share-uri de pe Facebook care anunțau „Marele protest împotriva corupției“. Nici măcar textele scrise de influencerii de renume. Nu, nu m-am dus nici mișcată fiind de moartea și înmormântarea ultimului Rege.

N-am ajuns la timp. Pe la 18.30 erau suficient de mulți oameni cât să nu-i poți cuprinde cu privirea. Voci. Bine îmbrăcate, că ningea. Tobe, vuvuzele, fluiere, scandări, pancarte. Muzica pe care îmi place să o aud, dar nu să o cânt. Nu mă pot manifesta. Nu pot să strig la proteste. Ceva mă oprește. Dar muzica protestelor îmi bucură urechea. „Strigați și pentru mine, îmi spun“. Și cred că multi iși spun așa.

 Nu a fost nimic diferit față de alte dați. Singura deosebire e că am stat eu. Am  pornit în marș. Traseul lung. Și ninsoarea. Am încalțari în care știu sigur că nu intră apa. „Câți de aici au norocul meu?“, mă întreb. Ninsoarea nu e ca în povești. E crudă. Îmi înțeapă tâmplele. Curând, pe stânga n-o mai simt.  Nici picioarele. Se strigă în jur. „Cine aude?“, mă întreb, dar nu renunț. În fața mea merg niște oameni care cară un drapel imens, iar groapa pe care o formează adună zăpadă. Oamenii se opresc din timp în timp să o mai scuture, ca să nu le fie greu. Zboară zăpada și se întoarce la loc.

Se strigă mai tare, iar vocile țin de cald. „Parcă e mai cald în față“, zice un protestatar din spatele meu. Continuăm.  Mergem după duba albastră a Jandarmeriei ca după mort. O tobă joacă în ritmul scandărilor. „Nu vrem să fim o nație de hoți!“.  Înaintăm ca soldații la datorie. E frig și mă gândesc să mă duc acasă. Și nu, nu mă duc.

Se strigă încă, nimeni nu pleacă. Curioșii de la ferestre aruncă priviri pe bulevardul plin. Deși circulăm în regim de mașină, pe partea carosabilă, așteptăm un roșu ca să trecem la semafor. „Ce ironie“, îmi zic.

Se cer estimări. Nu se numără, se apreciază. „La vârf au fost 3000?“. „Ei, nu, 1200“. Ne mai oprim. Unde știm că mergem? În Piață. Da, mai stau puțin. „Până la zece nu terminați“, se aude în telefon. Zâmbesc. Ajungem aproape de Eroilor. Se strigă: „Păcat, păcat, de sângele vărsat!“. Vreau să plec. „Ce rost are să mă duc până în Piață?“ Jandarmeria ne conduce către Prefectură. Punct final. „Ne-am întors de unde am plecat“, îmi spun. „S-a terminat?“, se aude în scrisul de pe WhatsApp. „Da. Probabil vor continua după Crăciun“, vine răspunsul.

„Păcat, păcat, de sângele vărsat!“, mi-a rămas în cap. Oare a stat cineva să numere oamenii care au ieșit în stradă la Revoluție? Oamenii aia au ieșit pentru o idee și mulți, nu se știe nici azi câți, au murit pentru ea. Democrația moare câte puțin în fiecare zi.  Să fie protest și de Crăciun! Cine zice că sărbătoarea te împiedică? Concentrați să ne numărăm, uităm că esența e să fim. De noi depinde, însă, cum să fim. Vom fi zăpada care se întorce înapoi încercând să o scuturi?

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*