Stiri Brasov

RATBV va cumpăra 105 autobuze cu cele 114 milioane de lei împrumutate de la BERD. Primarul speră ca astfel, mijloacele de transport să ajungă la timp în stații

Reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat astăzi la Primăria Brașov împrumutul care ar urma să fie acordat RATBV SA pentru achiziția de noi autobuze. „Sunt bucuroasă să spun că proiectul pe care l-am semnat astăzi este rezultatul multor ani de parteneriat bun cu municipiul Brașov și a unui set întreg de reforme ce au avut loc în cadrul serviciilor locale și ne-au permis să semnăm un contract fără garanție cu operatorul de transport. Este o performanță pe care puține orașe o au. În general, băncile comerciale nu acordă astfel de împrumuturi fără o garanție comercială. Avem încredere că acest proeict va decurge bine”, a precizat Venera Vlad, reprezentanta BERD. Aceasta a mai adăugat că, cel mai probabil, în luna ianuarie, RATBV va putea lansa licitație în vederea achiziției noilor autobuze.

Valoarea împrumutului acordat de BERD este de 114 milioane de lei și va fi rambursat pe o perioadă de 10 ani, primul an fiind de grație. Cele 105 autobuze care vor fi achiziționate cu acești bani, vor respecta criteriile de emisie EURO-6, iar utilizarea acestora va genera reduceri semnificative de CO2 și alte emisii toxice, comparativ cu actualul parc al RAT. Toate autobuzele care vor fi achiziţionate vor trebui să ofere persoanelor cu dizabilităţi confort și o accesibilitate modernă. Ca parte a pachetului de finanțare, BERD va asigura si asistenţa tehnică necesară pentru modernizarea transportului local.

,,Semnarea acestui contract reprezintă o primă etapă din ceea ce înseamnă implementarea strategiei noastre, prevăzută şi în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, de a trasforma trasportul în comun în principala opţiune de transport din municipiul Braşov. În următoarea etapă vom depune, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, pe Axa 4.1. (Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” – n.r.) un proiect în vederea obținerii de finanțări nerambursabile pentru achiziția de autobuze electrice sau hibrid, care să asigure transportul în zona istorică, dar şi în zonele în care circulaţia este foarte mare şi ne creează o problemă din punct de vedere al emisiilor de CO2. Nu în ultimul rând, RAT-ul va trebui să fie o alternativă viabilă şi pentru cei din Zona Metropolitană. Sper că achiziţionarea acestor autobuze să nu însemne doar înlocuirea celor vechi, ci şi faptul că acestea vor ajunge la timp în staţii şi că sunt îndeajuns de multe pe traseu ca să asigure un transport confortabil pentru călători. Le mulţumesc celor de la BERD care, şi de această dată, s-au dovedit a fi buni parteneri ai Braşovului” a declarat primarul George Scripcaru.

În 2015, BERD a conceput special pentru România programul SMART, prin intermediul căruia primăriile sau regiile de tranport public local au acces la finanțări destinate reînnoirii flotelor de vehicule și reabilitării infrastructurii urbane. Fondurile rambursabile puse la dispoziție de BERD sunt recunoscute a fi mai ieftine decât creditele bancare clasice. Și asta pentru că instituția se finanțează la costuri competitive de pe piața internațională datorită ratingului AAA. În general, creditele se acordă în lei, pe termen lung, mai mare de 5 ani, costurile fiind de aproximativ 15 – 20% din valoare. Până acum, cinci orașe au accesat această schema de finanțare, anume Sibiu, Arad, Iași, Constanța și Cluj. Ultimul a renunțat însă la împrumut, pe motivul unor condiții nerezonabile ale finanțării.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. O să ajungă la timp în stații când o să zboare porcul. De trafic și lipsa poliției rutiere nici nu mai încape vorbă. Prima banda este blocată peste tot și alveolele stațiilor au devenit parcări pentru șmecheri și taximetriști.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*