Ținând cont că de ceva vreme conducerea operatorului de transport în comun al Brașovului este una interimară, RATBV SA a lansat oficial un concurs atât pentru ocuparea postului de director general, cât și pentru ocuparea posturilor de director economic, tehnic și de exploatare. Cei interesați de aceste posturi își pot depune dosarele până cel târziu în data de 28 decembrie, la sediul societății, într-un plic sigilat, dar și online. Condiția de bază pentru a putea participa la acest concurs este de a avea studii superioare, cel puțin 7 ani de vechime în muncă, dar și cel puțin 3 ani de experiență într-un post de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți comerciale din sectorul privat. „Constituie avantaj experiența în funcțiile de conducere a unui societăți cu obiect de activitate transport public de călători”, se precizează în anunțul de recrutare. De asemenea, potențialii candidați nu trebuie să fi fost destituiți dintr-o funcție de conducere din cadrul unor instituții publice sau companii private sau să-și fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare. Pentru a avea șanse la ocuparea unuia dintre acestei posturi, candidații trebuie să aibă o serie de competențe: competențe profesionale specifice sectorului de transport urban, competențe profesionale de importanță strategică; de guvernanță corporativă; sociale și personale, dar și experiență profesională pe plan național și internațional.
După evaluarea dosarelor de candidatură, conformitatea administrativă a dosarelor şi eligibilitatea candidaturilor, candidații care vor rămâne pe „lista scurtă” vor depune și o declarație de intenție. „Candidaţii care au depus declaraţiile de intenţie participă la interviul de selecţie finală. În această etapă se punctează competenţele şi trăsăturile candidaţilor, atât pe baza interviului, cât şi a declaraţiei de intenţie. La final se elaborează lista ierarhizată finală a candidaţilor, din care se vor face propunerile de nominalizare. Candidaţii propuşi spre nominalizare şi acceptaţi vor semna contractul de mandat”, se precizează în anunțul de recrutare.