Imobiliare, Stiri Brasov

Ultimatumul primit de dezvoltatorii imobiliari din Tractorul: să repare străzile pe care le-au stricat și să respecte regulile din municipiul Brașov, altfel amenzile vor începe să curgă

Reprezentanţii Primăriei Braşov, ai Poliţiei Locale, ai Poliţiei Municipiului Braşov, ai Gărzii de Mediu şi ai deţinătorilor de reţele au avut o nouă rundă de discuţii cu marii dezvoltatori imobiliari din zona Tractorul. Scopul întâlnirii convocate de primarul George Scripcaru a fost de a clarifica modul în care se desfăşoară lucrările de construire în zona Tractorul şi care sunt efectele acestor lucrări asupra cetăţenilor muncipiului Braşov.

Încă de la începutul întâlnirii, primarul, directorul Poliţiei Locale, Nicolae Aldea, şi directorul Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, le-au atras atenţia dezvoltatorilor că modul în care derulează ei lucrările le produce un disconfort foarte mare în special celor care locuiesc în zonă, dar şi tuturor celorlalți braşoveni, prin problemele de mediu pe care le creează aceste lucrări. În urmă cu câteva luni, autoritățile le-au reproșat constructorilor aceleași aspecte ca și acum, dar se pare că nu s-a prea schimbat nimic. 1Problemele majore sunt cele legate de nerespectarea Regulamentului de bune practici privind controlul prafului şi emisiilor din pulberi din construcţii şi demolări, cele referitoare la starea drumurilor din zonă, cele care vizează murdărirea carosabilului (str. 13 Decembrie) cu noroi de pe cauciucurile camioanelor și autospecialelor de pe șantiere, blocarea străzilor din zonă cu aceste camioane sau betoniere care stau în aşteptare pentru a intra pe şantiere sau nerespectare autorizaţiilor de construire”, au precizat reprezentanții Primăriei.

Nu vrem ca brașovenii să fie afectați de aceste lucrări!

Primarul a subliniat faptul că Municipalitatea nu adorește să blocheze proiectele imobiliare, mai ales că „este şi în interesul nostru ca oraşul să se dezvolte, dar nu putem să fim de acord ca braşovenii să fie afectaţi de aceste lucrări. Dezvoltatorii imobiliari trebuie să respecte regulile din municipiul Braşov: reglementările de urbanism, de circulaţie şi de mediu”. Totodată, edilul a mai precizat că nu i se pare normal ca firmele de construcții care efectuează lucrări să intre cu camioane și betoniere de mare tonaj, să distrugă trama stradală, şi să nu fie intersate că acolo deja locuiesc oameni, care au plătit pentru apartamentele lor şi care doresc să beneficieze de condiţii decente de trai.

Cei care strică să și repare

Aceeaşi problemă a fost ridicată şi de unii dintre investitori, ai căror clienţi s-au mutat în noile locuinţe şi care se plâng de faptul că dezvoltatorii ceilalți, care acum construiesc, fac lucrări de branşament şi nu readuc terenul la starea iniţială sau intră cu autocamioane de mare tonaj pe aceste strazi şi le distrug, profitând de faptul că municipalitatea nu poate interveni, deoarece terenul nu este în totalitate în proprietatea publică. Asta în condiţiile în care – susţin dezvoltatorii din prima categorie – cei din urmă nu vor să participe la menţinerea stării drumurilor la un nivel acceptabil şi pentru autoturisme. Având în vedere această situaţie, dar şi faptul că se apropie sezonul rece, primarul le-a pus în vedere dezvoltatorilor ca, în cel mai scurt timp posibil, să amenajeze străzile la nivel de infrastructură și strat de piatră concasată, astfel încât să ofere condiţii optime de circulaţie nu doar pentru camioane şi betoniere, ci şi pentru cei care locuiesc în zonă, şi să asigure întreţinerea lor pe tot parcursul lucrărilor.

În acelaşi timp, primarul i-a informat pe participanți cu privire la faptul că în prezent primăria este în faza de achiziţie a serviciilor de elaborare a studiilor de fezabilitate pentru străzile din zonă, astfel ca la începutul anului viitor să fie scoase la licitaţie proiectarea şi execuţia pentru modernizarea străzilor sau tronsoanelor de străzi care sunt în domeniul public al Municipalităţii.

Urmează o întâlnire pe teren

În ceea ce priveşte curăţarea cauciucurilor camioanelor şi betonierelor, unul dintre dezvoltatori a propus amenajarea unei rampe de spălare a cauciucurilor chiar la intersecţia acestor străzi cu 13 Decembrie, rampă care să fie utilizată de toţi dezvoltatorii imobiliari din zonă. Poliţia Locală şi Garda de Mediu vor monitoriza modul de desfăşurare a lucrărilor şi îi vor sancţiona pe cei care încalcă aceste prevederi legale. De asemenea, în cursul zilei de miercuri, reprezentanţii Primăriei Braşov, ai Poliţiei Locale şi ai Gărzii de Mediu vor avea o nouă întâlnire cu dezvoltatorii imobiliari din Tractorul. De această dată, întâlnirea va fi pe teren.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. dar ce s-a intamplat? dl primar nu mai primeste diurna de la dezvoltatori?
    pana acum nu se arata deranjat de dezvoltatori…sau cere mai mult?

  2. Pai dezvoltatorii au început construcțiile cu aprobări de la domnu ,,georgica mâna larga,,….acum când i-au sărit locuitorii acestor blocuri ,,in cap,,…Georgica mâna larga începe sa caute vinovații…..oamenii aia stau in mijlocul câmpului…..ies din blocuri in cizme de cauciuc….și au nevoie de tractor , sa-i scoată la drum….dar plătesc impozite și taxe ca ,,Georgica,,….care se da mare specialist in….toate,,….

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*