IT, Stiri Brasov

fwdBV: Dinamica industriei IT a Brașovului indică o creștere mult sub potențial. Cum am ratat startul și cum am pierdut în fața Clujului?

Articol scris împreună cu Ionuț Țața, președintele Clusterului pentru Inovare și Tehnologie  ALT Brașov. Acest articol a apărut în numărul 12 al fwdBV, singura revistă de business din Brașov

 

 

Oricât de clișeic ar suna, evoluţia industriei IT din Braşov poate fi cel mai bine asemănata cu povestea Cenuşăresei. Deşi a produs constant locuri de muncă şi valoare adăugată în ultimii 15 ani, s-a „bucurat” preponderent de obscuritate şi neglijare din partea opiniei publice şi a autorităţilor. Eclipsată mult timp de sectoarele economice care în Braşov au beneficiat de ceea ce numim generic „tradiţie” (de ex. automotive, industria lemnului sau turism), dezvoltarea accelerată a industriei IT la nivel global a făcut ca, şi la nivel local, IT-ul să devină cea mai imporantă industrie emergentă.

Dacă în perioada 2007-2008 din analiza trendurilor ne aşteptam ca economia locală să evolueze pe aceleaşi principii extensive, dominate de proiecte industriale, turistice şi rezidenţiale de mari dimensiuni, aparent lipsită de orice fel de limitare de resurse (financiare, umane, materiale), în perioada 2009-2010 am căutat să înţeleg cum se va transforma structural dezvoltarea economică datorită efectelor crizei globale. Două elemente au accelerat în acea perioadă dezvoltarea industriei IT: transferul interesului marilor investitori globali dinspre domeniul imobiliar către noile companii tehnologice şi extinderea spectaculoasă a accesului la tehnologie mulţumită creşterii rapide a numărului de dispozitive mobile conectate la internet.

Ecoul acestor transformări s-a resimţit şi în România, respectiv la Braşov, şi, treptat, industria a început să crească. Dacă în perioada 2008-2010 industria locală de IT a crescut cu maxim 5-10% pe an la nivelul cifrei de afaceri, în perioada 2011 – 2013 s-a făcut simţită o creştere mai susţinută, de 10-15% pe an. În acel moment ne-am dat seama de potenţialul IT-ului local şi am înţeles nevoia de dialog, organizare şi reprezentare a industriei. În septembrie 2013, 20 de firme IT din Braşov, Agenţia Metropolitană, Universitatea Transilvania şi alţi parteneri au înfiinţat Clusterul pentru Inovare şi Tehnologie şi și-au propus să pună consistent umărul la dezvoltarea industriei IT. De atunci lucrurile au evoluat mult, iar IT-ul nu mai este tocmai o Cenuşăreasă, ci mai degrabă o maşină foarte puternică, care circulă cu acceleraţia apăsată la maximum în timp ce are şi frâna de mâna trasă. Voi explica mai jos de ce.

Între timp, cifra de afaceri în industria IT din Braşov a ajuns să crească cu 20-25% pe an, iar IT-ul a ajuns pentru prima dată în 2016 să producă o cifră de afaceri mai mult decât turismul. Această „performantă” este oarecum paradoxală pentru că pe de o parte turismul a fost „copilul favorit” al autorităţilor publice locale – care au investit resurse considerabile în infrastructuri şi promovări turistice – dar este şi principalul vector de imagine al oraşului – pe primele zece pagini ale unei simple căutări pe Google vom găsi în proporţie de 90% referinţe cu scop turistic.

Putem înţelege cât de spectaculoasă a fost această evoluţie dacă ne uităm la evoluţia cifrei de afaceri în cele două industrii. Domeniul hotelurilor şi restaurantelor a avut o cifră de afaceri de 582 milioane lei în 2013 şi a crescut în 2016 la o cifră de afaceri de aproximativ 620 milioane lei – estimăm că fără un aeroport funcţional la Braşov, cifra de afaceri a acestui sector poate creşte până la maxim 720 milioane de lei în 2020. Devine de-a dreptul spectaculoasă. În acelaşi timp domeniul IT a avut o cifră de afaceri de doar 380 milioane de lei în 2013, dar a crescut în 2016 la o cifră de afaceri de aproximativ 630 milioane de lei. Chiar şi în condiţiile în care industria IT locală îşi va păstra statutul de Cenuşăreasa, ea poate ajunge la o cifră de afaceri de un miliard de lei în 2020.

Pentru a înţelege mai bine industria, este nevoie să parcurgem statistica evoluţiei din aceşti ani:

În anul 2012, 420 de firme înregistrate cu cod-uri CAEN specifice industriei IT produceau o cifră de afaceri de 355 milioane lei, şi un profit de 36 milioane lei (deci o profitabilitate de 10,15%) cu aproximativ 3.400 angajaţi. Dacă numărul de angajaţi cuprinde: 2.400 angajaţi din cadrul firmelor cu sediu social sau punct de lucru cu personalitate juridică în Braşov, aproximativ 300 de angajaţi în cadrul unor firme cu punct de lucru fără personalitate juridică în Braşov şi aproximativ 500 de IT-isti care lucrau pentru companii locale sau străine prin contracte pe PFA.

În 2016, numărul firmelor a crescut la 550, cifra de afaceri la 630 milioane lei şi un profit de aproximativ 75 milioane lei (deci o profitabilitate de 12%) cu aproximativ 5.000 angajaţi – 3700 în firme cu sediu social său punct de lucru cu personalitate juridică în Braşov, aproximativ 900 de angajaţi în cadrul unor firme cu punct de lucru fără personalitate juridică în Braşov şi aproximativ 400 de IT-işti care lucrau pentru companii locale sau străine prin contracte pe PFA.

În 4 ani, industria IT din Braşov a crescut deci cu 130 de firme noi, 275 milioane lei cifra de afaceri, 39 milioane lei profit şi 1.600 noi angajaţi. Aceste valori suna desigur îmbucurător din exterior, dar în structură şi în potenţialul dinamic al industriei apar frânele de mâna trase de care am menţionat mai sus.

 

Firme cheie în industria IT din Braşov

Privind în structura industriei, descoperim că este puternic polarizată în jurul unui număr redus de jucători. Astfel, din punct de vedere al cifrei de afaceri, 10 firme – Pentalog România, TATA Technologies, Siemens Convergence Creators, Elektrobit Automotive România, iQuest Technologies, Waters România, Siemens Industry Software, Stelar Web, Kronsoft Development – cumulează 50% din industria locală, iar din punct de vedere al capitalului uman, 10 firme (aproape aceleaşi) cumulează 50% din industrie: Pentalog România, Siemens Convergence Creators, TATA Technologies, iQuest Technologies, Elektrobit Automotive România, Waters România, Siemens Industry Software, Stabiplan, Kronsoft Development, DCI Database for Commerce and Industry România. Cu această ocazie remarcăm că printre liderii industriei locale regăsim foarte rar companii cu capital românesc. Majoritatea companiilor fac outsourcing, dezvoltare software sau consultanta  IT pentru concerne din care fac parte, sau pentru clienţi ai acestora. Există desigur şi excepţii, precum Pentalog – companie care are principalul centru operaţional în Braşov sau Siemens – care are o divizie de cercetare IT foarte importantă la Braşov.

Există desigur şi un număr de firme cu capital local, fie companii mai vechi care fac outsourcing şi consultanta IT, fie companii sau startup-uri active în dezvoltarea de produse şi servicii software proprii. Astfel, avem dezvoltatori de software/aplicaţii precum ATI Studios (al căror aplicaţie Mondly Languages cu ale sale 20.000.000 downloaduri a crescut cifra de afaceri a companiei cu 500% în 2016 ), Bitsoftware (care a lansat în 2016 startup-ul Paydemic) sau TRI Software Solutions (cu o creştere de 300% a cifrei de afaceri în 2016), dar – oarecum caracteristic pentru Braşov – dezvoltatori de soluţii integrate hardware/software precum Flashnet (a căror soluţii InteliLIGHT şi InteliGRID au trezit deja interesul investiţional al unor mari companii globale de tehnologie), Rosoftlab (dezvoltator al VanillaNav şi Lampix) sau Sensytouch (companie care dezvoltă mese interactive, relocata din Galaţi).

 

Brașovul, (încă) pe locul patru în industria IT naţională

Pe baza acestor date putem înţelege diferenţele şi similarităţile faţă de ceilalţi poli IT din ţară – Cluj, Timişoara, Iaşi, etc. Dacă Bucureştiul polarizează peste 50% din industrie din punct de vedere al numărului de angajaţi şi al numărului de firme, Clujul aproximativ +/-10% după aceleaşi criterii, iar Timişoara aproximativ 5%, Brașovul şi Iaşiul şi-au împărţit în mod constant poziţia a patra în ultimii ani. Dar dinamica de creştere a industriei pare a fi în aceste oraşe mai mare decât în Braşov, preponderent datorită creşteri mai rapide a capitalului uman specializat disponibil în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. Astfel, fără intervenţii pentru a debloca aceasta frâna, ponderea Brașovului în industria naţională de IT poate scădea sub 3%, industria locală ajungând pe poziţia a cincea, sau dacă Craiova va continua şi ea să crească, va cădea chiar pe şase.

După cum v-aţi dat seama, disponibilitatea resursei umane specialziate este principalul motor de dezvoltare al unei industrii locale de IT. Există trei posibile surse din care industria IT se poate „hrăni” cu capitalul uman de care are nevoie: mediul universitar, migraţia capitalului uman din alte oraşe şi reconversia profesională. Dacă analizăm dinamica recentă a industriei, vedem că din cei 1.600 angajaţi care au contribuit la creşterea industriei din 2012 în 2016, aproximativ 400 sunt absolvenţi(sau chiar studenţi) din universităţile braşovene, aproximativ 600 sunt migranţi (preponderent dinspre Bucureşti, Moldova sau Muntenia), iar 300 au avut parte de reconversie „on the job”, facilitata de multe ori de companiile angajatoare. 100 de noi angajaţi provin din transferul dinspre contractele de tip PFA spre contractele de muncă. Vedem, deci, că doar 25% din nevoia de capital uman a putut fi satisfăcută de capacitatea universităţilor locale, în timp ce aproape 40% din nevoia de capital uman a fost satisfăcută de nivelul crescut de competitivitate al locurilor de muncă oferite, care au determinat migraţie către Braşov.

Forţe negative şi pozitive în dezvoltarea industriei IT

Corelând cifra de afaceri şi numărul de locuri de muncă, vedem că productivitatea medie a muncii în industria IT din Braşov a crescut de la aprox 105.000 lei/angajat/an în 2012, la 126.000 Lei/angajat/an în 2016. Această evoluţie se datorează în proporţie de 80% creşterii preţului facturat de companiile de outsourcing, dezvoltare sau consultanta IT pe oră/ziua de servicii către clienţii lor, şi reflecta într-o oarecare măsură evoluţia salariilor în industrie, care au crescut cu 20-30% în aceşti ani, şi într-o altă măsură creşterea nivelului de specializare în industrie. În acelaşi timp, se datorează într-o proporţie de 20% creşterii valorii adăugate produse şi de câteva companii mari, precum Pentalog, care îşi raportează întreg profitul pe activităţile sale naţionale în Braşov, dar preponderent de startup-urile şi companiile cu capital românesc emergente, precum cele deja amintite. Vedem, deci, că industria IT creşte valoric datorită a trei factori: 1) numărul de angajaţi din industrie, 2) nivelul de salarizare, influenţat şi de nivelul de specializare din industrie şi 3) măsura în care companiile inovează şi dezvolta produse/servicii cu valoare adăugată crescută. Pentru a înţelege deci care sunt forţele negative şi positive care influenţează industria, trebuie să punem în centru aceşti trei factori.

Considerăm că dinamica industriei din Braşov este înfrânata de următoarele forţe negative:

 

  • Numărul de studenţi din Braşov mai redus decât în ceilalţi poli secundari ai industriei IT din ţară (Cluj, Timişoara, Iaşi) şi din regiune (Cracovia, Poznan, Gdansk, Lodz, Wroclaw, Lublin, Katowice, Brno), populaţia de studenţi scăzând cu 27% în 2015 faţă de 2002. Practic, în fiecare an avem maxim 100-150 de absolvenţi ai specializărilor relevante pentru industrie (în timp ce la Cluj sau Timişoara cifrele sunt chiar duble), dar şi scăderea numărului total de studenţi (care vor putea migra către industrie ulterior) are o influenţă negative.
  • Stocul suprafeţei de birouri disponibile la standardele industriei IT semnificativ mai redus decât în ceilalţi poli secundari ai industriei IT din ţară (Cluj, Timişoara, Iaşi) şi regiune (Cracovia, Poznan, Gdansk, Lodz, Wroclaw, Lublin, Katowice, Brno, Kosice, Varna, Plovdiv).
  • Accesibilitatea potenţială redusă la aeroporturile internaţionale în comparaţie cu ceilalţi poli secundari ai industriei IT din ţară (Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova, Constantă) şi regiune (Cracovia, Poznan, Gdansk, Lodz, Wroclaw, Lublin, Katowice, Brno, Kosice, Varna, Plovdiv, Ostrava, Bydgoszcz, Strzecin, Bialystok).

 

În acelaşi timp, motorul dezvoltării industriei IT locale este puternic turat de următoarele forţe pozitive:

 

  • Brașovul este al patrulea oraş magnet din România, conform Băncii Mondiale, putând atrage un flux migrator potenţial de până la 200.000 locuitori, mai mare decât alţi poli secundari ai industriei IT din ţară (Iaşi, Craiova, Constantă), şi doar sensibil mai puţin decât Cluj, Bucureşti sau Timişoara.
  • Brașovul se număra printre cele mai atractive destinaţii pentru migratorii cu studii superioare, fiind considerat că o posibilă destinaţie de relocare de 31% dintre aceştia, prin comparaţie cu Bucureşti (41%), Cluj-Napoca (37%), Timișoara (29%) şi Iași (30%)
  • Proiectele infrastructurale şi imobiliare aflate în dezvoltare contribuie la creşterea stocului suprafeţei de birouri (extindere Coresi Business Park, AFI Business Park), a stocului de locuinţe (20.000 locuinţe aflate în construcţie?), dar şi la completarea ecosistemului cu infrastructuri necesare pentru dezvoltarea sectorului IT (Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic şi Incubator de Afaceri, Centrul de transfer tehnologic METRO POLI TECH, Braşov Science Park)

 

Dar hai să vedem cum ar arăta industria locală dacă am elimina forţele negative şi am beneficia la maxim de pe urma forţelor pozitive. Un studiu realizat recent de Academia de Studii Economice se focalizează pe numărul de angajaţi ce şi-ar putea găsi locuri de muncă industria IT, şi estimează o creştere vertiginoasă în întreaga ţară, de la cei aproximativ 125.000 angajaţi pe care îi are la momentul actual, până la aproape 600.000 angajaţi în 2020. Asta în condiţiile în care industria ar avea acces la un bazin de resurse umane specializate nelimitat, şi salariile s-ar păstra într-o medie de maxim 13.3 euro/oră. Conform acestui studiu, distribuţia numărului de potenţiale locuri de muncă nou create în IT până în 2020 plasează Brașovul pe acelaşi loc 4:

  1. Bucureşti poate creşte cu +360.000 angajaţi
  2. Cluj-Napoca poate creşte cu +41.000 angajaţi
  3. Timiş poate creşte cu +22.500 angajaţi
  4. Iaşi poate creşte cu +18.000 angajaţi
  5. Braşov poate creşte cu +15.000 angajaţi

 

Clusterul ca motor de dezvoltare al industriei

Pornind de la analiza acestor dinamici, pentru clusterul nostru – dar şi pentru industrie în general – există câteva opţiuni strategice pe care ne propunem să le urmărim:

  1. Creşterea numărului de absolvenţi disponibili pentru industria IT

Este nevoie să creştem cifrele de şcolarizare în facultăţi cu profil informatic sau compatibil. O mare parte din cererea pentru specialişti IT este pentru persoane cu o pregătire complexă care pot face faţa unor proiecte sofisticate ce necesită cunoştinţe din multe domenii, cererea pentru specialişti cu studii medii fiind mai redusă. Discutăm de la înfiinţarea clusterului despre posibilitatea de a creşte aceste cifre în rândul universităţilor locale, dar se pare că datorită reglementărilor privind acreditarea programelor de studii acest lucru este foarte dificil de realizat. O soluţie alternativă – un fel de pas în lateral – ar fi şi reconversia unor tineri absolvenţi de facultăţi cu profil non-informatic prin realizarea de programe adiţionale de formare profesională în care să participe universităţile şi companiile. Cumva ca răspuns, au apărut deja primele iniţiative private de educare şi formare în IT – Agile Hub, asociaţie membră în clusterul IT din Brașov susţine diverse cursuri de compentente IT, Scoala Informală de IT care există la Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti se pregăteşte să intre şi pe piaţa locală, iar o universitate din Marea Britanie caută să deschidă un program de studii pe siguranţa cibernetică în următorii ani la Braşov. Clusterul brașovean a fost în discuţii pentru iniţierea unor programe de studii “joint” cu un nivel ridicat de specializare, împreună cu universităţi din Belgia şi Olanda. Ne așteptăm ca toate aceste iniţiative (private) să ducă la dublarea, în câţiva ani, a numărul de absolveni şi persoane formate în IT.

  1. O mai bună comunicare despre industria locală şi oportunităţile ei

În ultimii ani, unele comunităţi din România au reuşit să comunice foarte coerent despre rolul şi oportunităţile industriei IT în raport cu economia locală. Spre exemplu, Clujul este perceput, atât din interior, cât şi din exterior, ca unul din cele mai dinamice poluri ale IT-ului din ţară şi din regiune. Deşi în cifre absolute industria de acolo este mai slab dezvoltată decât cele din principalele oraşe poloneze (Cracovia, Wroclaw, Gdansk, Poznan sau Katowice), acest val de comunicare are un efect accelerator asupra dezvoltării Clujului. Printre ceilalţi poli ai industriei din România, Brașovul este poate cel mai tăcut şi discret. Prezenţa în spaţiul mediatic a mai multor informaţii despre ceea ce se întâmplă în industria IT din Braşov ar creşte capacitatea de polarizare a oraşului nostru. În ultimii ani am căutat pe de o parte să animăm industria, organizând 3 ediţii ale festivalului de tehnologie ALT Festival, dar şi să ne asigurăm că liderii industriei, atât din rândul corporaţiilor cât şi din rândul startup-urilor sunt vizibili, mai ales în rândul tinerilor din licee şi universităţi. Momentan, în mass-media şi în reţelele sociale sunt menţionate salariile mari ale specialiştilor IT, însă profesia e percepută ca fiind dificilă şi greu accesibilă – fapt ce nu corespunde realităţii. Vrem să arătăm că este posibil să dezvolţi un startup care să valorize milioane de euro şi la Braşov. Deja avem câteva exemple bune în acest sens.

  1. Creşterea inovării la nivelul industriei şi încurajarea startup-urilor

Pentru a creşte nivelul de inovare în industria IT şi a accelera tranzitul de la outsourcing spre dezvoltarea de produse şi servicii proprii, trebuie să dinamizăm cercetarea, să o conectăm la industrie şi susţinem apariţia inovării în rândul companiilor de IT. Deja am făcut primii paşi în direcţia asta, şi 10 firme membre în cluster au primit finanţare pentru dezvoltarea de produse IT inovative prin Programul Operaţional Competitivitate 221 Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere. Sper că în următorii ani să reuşim să atragem finanţări asemănătoare pentru cel puţin încă 20 de firme din industria locală, pentru că produsele/serviciile dezvoltate şi comercializate înseamnă valoarea adăugată care contribuie consistent la economia locală. Mai departe, în relaţia dintre cercetarea ştiinţifică realizată spre exemplu de Universitatea Transilvania şi industria IT avem nişte “missing links”, pe care ne propunem să le completăm în următorii ani. Mă refer aici la infrastructuri de transfer tehnologic, care să asigure transformarea rezultatelor cercetării în produse/servicii validate de piaţă şi pregătite pentru a fi “puse în producţie” de companiile din industria locală.

Nu în ultimul rând, continuăm să încurajăm iniţiativele antreprenoriale şi startup-urile IT. Acum 4 ani ecosistemul antreprenorial din Braşov era aproape inexistent. Între timp avem câteva hub-uri dedicate startup-urilor, am organizat periodic concursuri şi hackatoane pentru startup-uri, şi tocmai am finalizat al treilea Startup Weekend cu rezultate foarte promitoatare. Am început colaborarea cu principalele programe de accelerare din regiune, şi speram că în următorul an să parafăm o colaborare cu cel puţin un fond de investiţii focalizate pe startup-uri, care să investească în ideile antreprenorilor locali din IT.

Proiecte care vor accelera industria IT din Braşov:

Clusterul este implicat într-o serie de proiecte care pot transforma industria economia locală şi industria IT din Braşov în următorii ani. Cele mai importante sunt:

__________________________________________________________________________________

Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic şi Incubator de Afaceri

Proiect demarat de Primăria Brașov cu fonduri europene din POR 2007-2013, a necesitat o investiţie de aproape 11 milioane de euro pentru construirea clădirii localizate în zona Bartolomeu Nord. Acesta va avea peste 4.000 de metri pătraţi și ar trebui să devină rapid un magnet, dar și un incubator pentru start-up-uri din domenii strategice la nivel local, precum tehnologia informaţiei, comunicaţii, aeronautică, electrotehnică sau energie regenerabilă.

Este primul proiect public greenfield de creare a unei infrastructuri pentru mediul de afaceri din Brașov. În trecut, instituţiile locale au încercat să reutilizeze spaţii industriale vechi pentru a crea incubatoare sau parcuri industriale, dar rezultatele și impactul acestor proiecte au fost reduse. Acest proiect are această șansă, mai ales că el este poziţionat în Zona de Dezvoltare Economică Nord. Pentru incubare, start-up-urile vor trebui să dovedească nu doar că sunt la început de drum și că au o idee bună, ci și că au potenţial de piaţă și capacitate de creștere. Speram să putem conecta la incubator un fond de investiţii local tip seed, asemănător cu Launch Hub sau Eleven din Bulgaria sau Startup Chile din Chile, care să investească în start-up-uri care se relochează în Brașov și să preia un equity redus și ulterior să facă exit la prima rundă de investiţie consitenta. Proiectul trebuia să fie gata în 2015, dar datorită complicaţiilor procedurale finalizarea lui a fost amânată pentru 2018.

_____________________________________________________________________________________

Smart City Living Lab

Acest proiect a pornit de la interesul existent în rândul membrilor din cluster pentru dezvoltarea de tehnologii pentru oraşele inteligente ale viitorului, aşa numitele Smart Cities. Dincolo de apetenţa generală a industriei pentru termenul de Smart City, foarte puţine companii romane dezvolta tehnologii proprii pentru acest domeniu, majoritatea proiectelor aflate în derulare în România şi în regiune bazanduse pe tehnologii importate. Un Living Labs reprezintă un ecosistem urban să permită dezvoltarea, testarea, validarea şi tranziţia către piaţă (evoluţia din stadiul TRL 4 către TRL 9) a inovaţiilor şi tehnologiilor dezvoltate de universităţile şi companiile inovative. Ecosistemul va fi format dintr-o serie de infrastructuri (testbeds, conectivitate, capacităţi de procesare şi analiză), o serie de proceduri de valodare şi un număr de testeri ale soluţiilor. Un astfel de ecosistem, focalizată pe conceptul de smart city, lipseşte cu desăvârşire în România, dar şi în regiune, şi ar putea avea un rol de ancoră infrastructurala şi tehnologică pentru industria IT de la noi. În acest Living Labs vom oferi acces dezvoltatorilor de technologii IT cu focus urban – IoT, senzoristica, beacons, retelistica, AR şi VR, sau big dată, care vor putea să îşi testeze idea în condiţii reale, şi în acelaşi timp va oferi posibilitatea cetăţenilor de a se implica activ în dezolvarea şi adaptarea respectivei tehnologii, având o dimensiune importantă de intervenţie urbană de tip grassroots, esenţială oraşului modern. Un scenariu pe care îl luăm în calcul este să extindem infrastructurile şi înspre tehnologiile V2X (vehicle to everything), pentru a pregăti tehnologii pentru viitoarele autovehicule autonome.

Deoarece proiectul îşi propune să aibă un impact regional, analizăm mai multe variante de localizare, iar în momentul de fata Alba Iulia pare a fi locaţia cea mai potrivită pentru acest proiect. Primăria de acolo a făcut deja paşi foarte importanţi în direcţia dezvoltării de infrastructuri deschise pentru implementarea conceptului de smart city, iar ambiţiile noastre se aliniază foarte bine cu ceea ce fac ei acolo. Chiar şi amplasat la Alba Iulia, va deveni un „playground” al dezvoltatorilor de tehnologie din Braşov, dar sperăm să putem realiza colaborări şi cu industriile IT din Bucureşti sau Cluj. Momentam avem asigurată o alocare financiară de 3.000.000 euro din Programul Operaţional Regional 2014-2020 pentru acest proiect, şi lucram la finalizarea consorţiului de proiect – avem deja un interes ferm din partea a doi lideri tehnologici din cadrul clusterului pentru a se implica în acest proiect cu mânecile suflecate.

 

_____________________________________________________________________________________

  1. Metro-Poli-Tech

Inovarea presupune de multe ori investiţii consistente în infrastructuri tehnologice lipsite de o rentabilitate financiară, astfel încât multe companii – mai ales cele mai mici, emergente – nu îşi permit să achiziţioneze cele mai actuale tehnologii necesare pentru dezvoltarea de produse. Prin Metro-Poli-Tech vrem să creăm un centru de transfer tehnologic în care să punem la dispoziţia membrilor clusterului cele mai noi infrastructuri specifice aplicaţiilor Smart Cities, Smart Homes, Smart Farming, Factories of the Future. Spre exemplu, plănuim să amenajăm un Fablab cu facilităţi avansate de prototipare, testare şi dezvoltare de produs şi servicii, care va avea atât scop utilitar – pentru a asista companii şi startup-uri în dezvoltarea de produse, dar şi educaţional pentru a permite elevilor şi studenţilor să înveţe despre tehnologie.

Dincolo de infrastructuri, ne propunem să creăm şi un model proprietar de inovare şi accelerare pentru dezvoltarea de produse şi startup-uri bazate pe tehnologie şi un set de metodologii şi proceduri pentru transferul tehnologic către piaţă, structurate sub forma unui Tool Kit de Transfer Tehnologic. În luna mai am organizat un study visit în regiunea Valonia din Belgia, pentru a vedea cum funcţionează astfel de centre de transfer tehnologic, şi pentru a calibra cât mai precis profilul tehnologic al acestui proiect, pentru care avem de asemenea asigurată o alocare financiară de 3.000.000 euro din Programul Operaţional Regional 2014-2020. În paralel suntem în discuţii şi pentru dezvoltarea la Braşov a unui Parc Ştiinţific, focalizat pe tehnologii complementare, cum ar fi AR, VR, computer vision, dar cu un buget semnificativ mai consistent. Speram că pentru ambele proiecte să putem reconverti foste spaţii industriale din Braşov pentru a da şi un caracter simbolic acestor proiecte.

_____________________________________________________________________________________

Asociația Cluster pentru Inovare şi Tehnologie a facilitat din momentul înfiinţării sale în 2013 colaborarea între instituţii de învăţământ superior, instituţii de cercetare, autorităţi locale, firme cu activităţi de cercetare şi firme cu activităţi de dezvoltare/comercializare de tehnologie, contribuind la apariţia unor proiecte şi produse noi, dar şi a unor spin-off-uri şi startup-uri: Lampix, Arkhive, Go Create, Distribut3D, EYELearn, etc.

Momentan este singurul clusterul din Braşov certificat Bronze Label din partea European Cluster Excellence Iniţiative, şi a iniţiat parteneriate de lucru cu Fraunhofer Fokus Institut Berlin, Cluster House Serbia Belgrad, iTech Transilvania Cluster Cluj-Napoca, Danish Design Center Copenhaga, Birmingham City University, EIT Digital Budapest, JAR Cluster Sofia, Consiglio Nazionale Delle Ricerche Roma, etc. Clusterul are acces şi la resursele celor 45 de membri, dintre care 32 societăţi comerciale ce cumulează o cifră de afaceri totală de 2.048.395.415 RON şi un număr total de 2070 de angajaţi, localizaţi în Regiunea Centru şi Regiunea Bucureşti Ilfov. Printre membri clusterului se număra Agenţia Metropolitană Braşov, Universitatea Transilvania, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă, Siemens, Pentalog, Telekom România, Flashnet, Rosoftlab, Diginesis, Media Forest, Intelligent IT/Smart Bill, Bit Software, Extend Studio, Iceberg, etc.

 

Salariile programatorilor cresc anul acesta

 

Peste 80% din companiile care activează în domeniul IT din România planifică să îşi crească efectivele de angajaţi anul acesta, estimând că îşi vor mări echipele în medie cu 26,33%, arată rezultatele unei cercetări de piaţă realizate de furnizorul de servicii de consultanţă în resurse umane AIMS International România.

Numărul de salariaţi din domeniul IT este estimat la peste 70.000 de angajaţi, astfel că, potrivit cercetării AIMS, anul acesta firmele de profil din România vor avea nevoie de încă 17.000 de noi angajaţi.

„Datorită raportului favorabil dintre costurile forţei de muncă şi productivitate, România este în continuare o piaţă de forţă de muncă atractivă pentru companiile de dezvoltare de software din străinătate şi în fiecare an vin noi investiţii în această industrie. În plus, în fiecare an se lansează noi start-up-uri locale, iniţiate de specialişti IT care doresc să îşi facă propriile lor firme“, a spus Şerban Mrejeriu, consultant în cadrul AIMS International România, despre studiul AIMS Salary Map IT 2017.

Cercetarea realizată de compania AIMS a analizat piaţa salariilor şi beneficiilor pentru industria de IT din Timişoara, Cluj, Iaşi, Sibiu, Braşov sau Craiova, pe un eşantion total de 9.400 de angajaţi şi 58 de companii din mediul software. Totodată, studiul mai arată că nivelul fluctuaţiei de personal în rândul companiilor software din România este de 15,13%, nivel destul de ridicat având în vedere că angajaţii din industria de profil beneficiază în general de salarii mult peste media pieţei. „În condiţiile în care învăţământul de profil din România nu produce suficienţi absolvenţi calificaţi, firmele îşi iau destinele în propriile mâini şi ajung să abordeze candidaţi angajaţi la concurenţă“, a spus Şerban Mrejeriu.

Într-adevăr, deşi companiile „plâng“ după absolvenţi cu profil IT, aici fiind cel mai mare deficit de candidaţi cu studii superioare, mulţi tineri se orientează către alte tipuri de specializări precum sunt cele în afaceri, administraţie şi drept, acestea fiind domeniile care au atras cei mai mulţi studenţi, aproape 130.000 de tineri (adică 24% din totalul studenţilor români), arată datele Institutului Naţional de Statistică. Criza de personal va determina angajatorii din industria IT să crească şi valoarea salariilor, arată studiul AIMS. În acest moment, salariul mediu lunar la firmele de software development din vestul ţării este de 6.689 de lei brut, dublu faţă de salariul mediu pe economie.

„Deşi creşterile salariale s-au plafonat la nivelul anilor trecuţi, companiile participante la studiu estimează că vor creşte anul acesta vloarea salariilor cu o cifră medie de 8,43%“, a precizat Şerban Mrejeriu.

Pe lângă creşterile salariale, angajatorii din IT găsesc şi alte căi de a-şi motiva şi reţine angajaţii în organizaţie, astfel că, aproape toţi angajatorii oferă prime şi bonusuri care sunt corelate cu performanţa profesională. „Valoarea acestor prime poate creşte cu până la 22% venitul anual înregistrat de angajaţi“. În plus, aproape jumătate din angajatori oferă prime de sărbători, iar aproximativ o treime oferă al 13-lea salariu.

„Multe din beneficiile acordate de angajatorii de profil din România se inspriră din practicile din Vest. Un element important în cadrul strategiei de compensaţii şi beneficii este grija acordată sănătăţii angajaţilor“, a explicat Şerban Mrejeriu.

Potrivit studiului, 95% din companii au spus că le oferă angajaţilor beneficii medicale. Acestea pot fi oferite sub formă de abonament la o reţea de clinici private, care acoperă analize, diverse investigaţii sau consultaţii medicale, iar în unele cazuri şi costurile de internare sau chiar intervenţii chirurgicale.

„O altă practică este oferirea acestor servicii prin intermediul asigurării de sănătate. În acest caz angajatul are posibilitatea să îşi aleagă singur furnizorul de servicii medicale, iar asigurarea medicală acoperă costurile intervenţiei“, a spus Şerban Mrejeriu. El spune că în unele situaţii de astfel de beneficii nu beneficiază doar angajatul, ci şi familia lui.

 

 

Nu vin firme mari pentru că nu au de unde să angajeze

 

Resursa umană este un mare of al pieței locale de IT, este și opinia celor de la Coresi Business Park, cel mai modern și căutat ansamblu de birouri din Brașov de către angajatorii din domeniul IT. Florin Rebic, directorul general al companiei care administrează Coresi Business Park, susține că în ultimii ani nu a reușit să atragă clienți mari din afara Brașovului, ci doar relocări, gen iQuest sau Tata Technologies. „Sunt clienți care vin din afară, dar renunță atunci când văd că nu ar avea de unde să angajeze 2 – 3.000 de oameni”, explică Rebic.

Clienții de birouri din zona IT vor în general spații moderne cu posibilitatea de personalizare la standarde de top. „Noi oferim un standard ridicat la prețuri mici comparativ cu Bucureștiul, de exemplu. Dar problema lor nu este spațiul, ci forța de muncă”. Rebic spune că a avut discuții cu mulți clienți din domeniul IT care erau interesați să deschidă un centru la Brașov, dar discuțiile s-au oprit în momentul în care s-a ajuns la discuțiile despre resursa umană. „Le-am zis că ar fi nevoie de patru – cinci ani să găsească numărul de angajați pe care și-i doresc. În aceste condiții, unii aleg să ia un spațiu mic și să crească ulterior, dar majoritatea nu mai iau în discuție posibilitatea unei dezvoltări la Brașov”.

Amazon a luat în discuții și Brașovul pentru a înființa un centru de servicii de 1.500 – 2.000 de oameni, dar cum nu a găsit personal aici s-a dus la Iași și a închiriat deodată un spațiu de 12.000 de metri pătrați. „Și-au făcut studii înainte, s-au uitat la partea de resurse umane, de real-estate etc”.

„Sunt două lucruri care trag în jos Brașovul în acest moment. Unul este infrastructura, pentru că sunt firme care trebuie să bifeze că au un aeroport, iar dacă nu avem aeroport nu vin. Infrastructura – fie că e vorba de aeroport, fie că e vorba de autostradă – a avut un mare rol în faptul că anumiți investitori nu au venit în Brașov – a fost cazul Apple, dar și alți clienți importanți. O a doua ar fi scăderea calității Universitării Transilvania. Feed-back-ul pe care îl avem de la toți angajatorii este că universitatea este în cădere – a devenit una regională, nu mai este națională. Toți spun același lucru, Brașovul nu mai este ce era. Înainte Brașovul atrăgea oameni din toată țara. Acum mai atrage doar din județele limitrofe, în timp ce elevii foarte buni nu prea rămân în Brașov – majoritatea merg dincolo, în București sau în Cluj-Napoca. Acesta e feed-back-ul nostru de la angajatori sau e la firmele de resurse umane”.

„Există clienți care nu vor să semneze un spațiu de 750 de metri pătrați, care este jumătate de etaj, pentru că nu au garanția că în doi ani vor putea să își angajeze 80 de oameni, cât vor. Am avut un astfel de client din București – o firmă românească. Nu a semnat deocamdată, iar acum caută formule, poate să stea altundeva în oraș, iar apoi să se mute. Atunci îi creștem pe cei pe care îi avem sau îi relocăm pe cei pe care îi avem”.

 

Piața IT crește la Brașov

 

Potrivit lui Rebic, piața IT din Brașov va crește în continuare, cu toate că există problema resursei umane. „Problema este că nu creștem la adevăratul nostru potențial, nu este o creștere explozivă. De crescut va crește în continuare, prin firmele deja existente”. Dacă la Iași, Amazonul a închiriat dintr-un foc 12.000 de metri pătrați de birouri, la Brașov cea mai mare tranzacție de acest gen a fost închirierea de către CGS a unui spațiu de 4.000 de metri pătrați de birouri în cadrul Coresi Business Park în 2008. De atunci nu a mai avut loc o astfel de tranzacție.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*