Comuna Cristian a cumpărat un teren de 63.250 metri pătrați în intravilanul localității de la compania Lustic Invest SA în vederea dezvoltării unui proiect turistic în această zonă aflată la intrarea în comună dinspre Brașov. În conformitate cu raportul de evaluare, prețul terenul a fost stabilit la suma de 279.000 de euro, însă în urma negocierilor cu compania privată, suma pe care o va plăti Cristianul va fi de 221.375 de euro, la care se adaugă și TVA, respectiv 263.436,25 euro cu TVA inclus. Tranzacția imobiliară a fost aprobată de către consilierii locali în această vară.
Planul edililor din Cristian pentru acest teren este de amenaja o atracție turistică care să crească vizibilitatea Cristianului, respectiv o „mini-Românie” ținând cont că localitatea are destul de puține obiective turistice, comparativ cu vecinii. Practic, pe acest teren ar urma să se construiască o hartă fizică în care să fie incluse toate obiectivele turistice importante ale României. Modelul este preluat din ţările din vestul Europei și a fost avizat de către consilierii locali, urmând să primească numele „Mini România la Cristian”. Una din variantele prin care proiectul ar urma să fie realizat o reprezintă fondurile europene, investiția fiind destul de mare.