Social, Stiri Brasov

Cristina Lapis, în presa franceză: „Fiul lui Trump şi Juan Carlos, regele Spaniei, au ucis urşi în România“

Cristina Lapis, fondatoarea Rezervaţiei de urşi bruni „Libearty“ din Zărneşti, a făcut această declaraţie pentru un corespondent Ouest France, care a venit la Zărneşti, în judeţul Braşov, pentru a vizita Sanctuarul „Liberaty“, unde sunt adăpostiţi urşi salvaţi din captivitate. La finalul articolului, Cristina Lapis vorbeşte despre cât de greu se schimbă mentalităţile în România şi face o declaraţie tulburătoare despre modul în care uciderea urşilor din România este motiv de „distracţie“ pentru străini. „România are cea mai mare populaţie de urşi bruni din Europa, estimată la 5000 de exemplare, 60% din populaţia de urşi a continentului. Este o adevărată avere, care trebuie păstrată! Cu toate acestea, legea permite încă vânătorilor să ucidă aceste animale. Mai rău, sunt organizate “safari-uri” pentru clienții bogați din Occident. Fiul lui Trump a venit aici să vâneze, la fel ca și regele spaniol, Juan Carlos, care a ucis cinci femele de urşi însărcinate, în timpul unei petreceri de vânătoare! Atâta timp cât este permisă această practică lucrativă și nu li se va interzice să plece cu capul animalului sub formă de trofeu, nimic nu se va schimba“, a declarat Cristina Lapis, pentru Ouest France.

Jurnalistul Gautier Demouveaux descrie rezervaţia de urşi bruni din România ca fiind cea mai mare din Europa. În articolul dedicat rezervaţiei de la Braşov vorbeşte despre poveştile impesionante ale urşilor bruni care au fost salvaţi după ce au fost găsiţi în captivitate, la intrarea în restaurante, benzinării, hoteluri şi chiar şi la mănăstiri, pentru atragerea turiştilor. Cristina Lapis, fondatoarea rezervaţiei, le-a povestit jurnaliştilor cum, la începutul anilor ’90, cazurile de abuzuri au atras atenţia jurnaliştilor străini şi aşa s-a hotărât să înfiinţeze sanctuarul. „Am fost contactată de Protecţia Animalelor din Londra, un ONG din Londra, care mi-a transmis că deţine rapoarte despre urşii captivi din România“, a declarat Cristina Lapis, pentru jurnaliştii francezi. Articolul menţionează şi că „Libearty“ adăposteşte astăzi 97 de urşi bruni salvaţi din captivitate, fiecare cu povestea sa impresionantă. Jurnaliştii mai spun că rezervaţia de la Zăneşti este vizitată anual de 30.000 de turişti, 80% fiind străini.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*