Stiri Brasov

Proiectul pentru celelalte suprafețe de mișcare de la aeroport va fi finalizat pe 27 septembrie. Chinezii din provincia Hunan vor să concesioneze investiția, dar viitorul aeroportului depinde acum de rezultatele studiului de fundamentare

Reprezentanții firmei Search Corporation, care realizează proiectul tehnic pentru celelalte suprafețe de mișcare de la Aeroportul Ghimbav, au definitivat măsurătorile topografice și pentru soluția de preluare a apelor pluviale colectate de pe suprafețelor de mișcare. Asta după ce conducerea Consiliului Județean Brașov a decis să construiască un colector pe terenul aeroportului, ținând cont că, inițial, proiectul prevedea îndiguirea unui pârâiaș din zonă, proiect care să fie derulat prin intermediul Apelor Române, numai că acesta nu a avansat deloc, deși instituția a derulat licitația pentru contractarea lucrărilor încă de acum doi ani.

Urmează conturarea PUZ-ului și stabilirea procedurilor de zbor

Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a precizat că proiectul tehnic complet calea de rulare Alfa, apron și canalizările aferente, ar urma să fie predat în data de 27 septembrie, când proiectul va fi prezentat și public într-o conferință de presă. „După avizarea proiectului în Comisia Tehnico-Economică a CJ Brașov, proiectul va fi supus avizării Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) după care putem demara procedurile de achiziție publică în vederea construcțiilor. După cum am spus, nu am stat degeaba și să așteptăm finalizarea acestui proiect tehnic, iar în paralel am definitivat procedura de achiziție publică în vederea desemnării firmei care va proceda la revizuirea Planului Urbanistic Zonal aferent Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, care va reglementa toate construcțiile din jurul aeroportului. Contractul a fost semnat în luna septembrie și are termen de execuție 4 luni calendaristice. De asemenea, procedura de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va realiza procedurile de zbor și determinarea echipamentelor de navigație este în desfășurare, cu termen limită de depunere a ofertelor 5 octombrie 2017. Această procedură este foarte importantă și ar fi trebuit realizată dinainte de construcția pistei. Această pistă n-a fost proiectată și construită pe baza unor proceduri de aterizare, care țin de curenți, de culoare de zbor, de vânt, ci s-a amenajat în funcție de geometria terenului, dar acum trebuie să facem aceste proceduri de zbor și de aterizare, fără de care nu știi nici ce echipamente îți trebuie pentru turnul de control sau balizaj”, a explicat Veștea.

Soluția pentru continuare investiției va fi dată de studiul de fundamentare

Acesta a precizat că săptămâna trecut a fost definitivată și procedura de achiziție publică pentru desemnarea firmei câștigătoarea care va realiza studiul de fundamentare care va prezenta variantele posibile pentru finanţarea, finalizarea şi operarea Aeroportului Brașov. „CJ Brașov ar fi dorit încheierea contractului cu firma câștigătoare în această săptămână, dar o firmă participantă la licitație a transmis o notificare către CJ. Conform legislației în vigoare, trebuie să depășim termenele de notificări și eventuale contestații, după care vom proceda la semnarea contractului. Studiul va fi gata în 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a contractului”, a spus Veștea. Prima etapă a Studiului de fundamentare va consta în realizarea unui studiu de trafic pentru viitorul aeroport internațional de la Brașov, realist și pertinent, care să țină cont de realitățile actuale în piața de profil, și care să cuprindă estimările ariei de acoperire și a numărului potențial de pasageri, precum și estimările traficului de cargo în concordanță cu evoluțiile regionale, naționale și europene în domeniu.

Totodată, președintele CJ Brașov a precizat că la începutul lunii septembrie 2017, oficiali ai provinciei Hunan din China au solicitat vizitarea amplasamentului viitorului aeroport și în urma vizitei pe teren și-au manifestat intenția de a participa la o viitoare licitație ce vizează concesionarea investiției.

 

 

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pingback: Un protest inedit pentru aeroport, cu scopul de a oferi „turbulențe” factorilor de decizie - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*