[vc_row][vc_column][vc_column_text]Dacă pe bulevardele principale se asflatează și noapte, la propriu vorbind, nu același lucru putem spune și despre străzile mai mici, care au fost sărite din graficul de reparații sau unde s-au făcut reparații de mântuială după efectuarea altor lucrări, ceea ce a dus la formarea de denivelări sau chiar găuri destul de periculoase.
Câțiva brașoveni au decis să fotografieze, aceste gropi și șanțuri care nu au fost încă observate de către inspectorii Primăriei, că poate astfel se vor lua măsuri, ținând cont că sezonul rece se apropie cu pași repezi și nu se vor mai putea efectua reparații, dar și pentru ca alți șoferi sau pietoni să știe la ce să se aștepte când ajung pe o anumită stradă. Cu toate că reprezentanții Primăriei știau că în luna septembrie expiră contractele încheiate cu cele trei firme pentru reparația străzilor principale și secundare, nu s-au grăbit să rezolve toate problemele, iar până la semnarea unor noi contracte cu asfalatatorii, nu se vor executa decât intervențiile de urgență. Astfel, multe dintre gropi vor rămâne „la locul lor” mult și bine, respectiv până când se va finaliza întreaga procedură de încheiere a noilor contracte, care este una de durată în condițiile în care licitația nici nu s-a lansat, fiind așteptată finalizarea unui studiu de fundamentare pentru determinarea modului de gestionare a serviciilor de întreținere și reparație străzi pe raza municipiului Brașov.
De exemplu, chiar dacă este o stradă principală, și pe Dobrogeanu Gherea sunt probleme în ceea ce privește gurile de canal denivelate. Acestea sunt o reală problemă atunci când sunt pe trotuar, care este destul de îngust, astfel că sunt de greu de ocolit.
O altă stradă cu bulină neagră este și strada Școlii, care este plină de denivelări, ținând cont că cu ani în urmă a fost brăzdată de șanțuri pentru introducerea unor rețele și cum la acea vreme s-a făcut doar o cârpire, cu timpul acestea s-au lăsat, carosabilul fiind acum în valuri de la un capăt la celălalt pe tronsonul dintre De Mijloc și Avram Iancu.
Nici zona de lângă Brașov Business Park nu arată mai bine, dar în acest caz vorbim de un drum privat, astfel că autoritățile locale nu au nici o treabă, de reparația drumului răspunzând proprietarul. Chiar la intersecția din fața clădirii de birouri s-a format o gaură destul de adâncă, care a fost semnalizată de cineva cu spirit civic cu un con reflectorizant.
Și în spatele „Primăriei noi” din Centrul Civic gropile apar ca ciupercile după ploaie, iar în parcarea din fața clădirii, gurile de canal pot fi o capcană, dacă nu ești cu ochii în patru.
În ceea ce privește reparațiile de mântuială, un exemplu este pe strada Hărmanului, în stația RAT Autogara 3 pe sensul spre Triaj, unde după efectuarea unei intervenții, carosabilul și bordura au fost reparate doar de ochii lumii, astfel că s-au deteriorat.
În continuare vă prezentăm o fotogalerie cu capcanele din carosabil imortalizate și postate de către membrii grupului „Brașovul civic” pe Facebook:
2 comentarii
In giratoriul din fata Lidl Tractorul (cum vii dinspre Mircea Cristea) a ramas un crater desi s-a asfaltat si 13 Decembrie si Turnului. Efectiv nu inteleg cum putea ramane „neobservata” groapa respectiva.
nu-i intereseaza, fac sa fie, sunt plictisiti si sa-si ia banii