Stiri Brasov, Turism

Opt motive care atrag turiştii la Braşov

Editorii de la Business Review au făcut un top opt motive pentru care Braşovul merită să fie vizitat. Astfel,  pe primul loc se află Centrul Istoric al oraşului, unde le recomandă turiştilor să viziteze Piaţa Sfatului, locul derulării sărbătorilor şi evenimentelor, dar şi terasele mai mereu însufleţite din această zonă. Pe locul doi se situează  Bisericile istorice, fiind amintită Biserica Neagră, cel mai important monument gotic din România. Locul trei este ocupat de restaurantele din oraşul de la Poalele Tâmpei, care oferă atât mâncare tradiţională, cât şi feluri din bucătăriile internaţionale. Locul patru le revin pârtiilor de schi, Poiana Braşov fiind în topul preferinţelor turiştilor din toată ţara, dar şi din străinătate. Al cincilea motiv pentru care Braşovul ar trebui să fie vizitat sunt priveliştile uluitoare, la acest capitol fiind amintită rezervaţia Muntele Tâmpa, în vârful căruia este scris cu litere mari numele oraşului. Arhitectura mediavală este al şaselea motiv pentru care Braşovul merită să fie vizitat. Aici, este dată ca exemplu Poarta Ecaterina, o construcţie care în perioada medievală era poarta de acces a oraşului. În al şaptelea rând, Braşovul ar trebui să fie vizitat pentru împrejurimile sale impresionate, unde pot fi făcute circuite turistice de neuitat în Munţii Piatra Craiului, la Prejmer sau la Sanctuarul de Urşi de la Zărneşti. Nu sunt uitate nici cetăţile şi castelele din Braşov şi din împrejurimi. Aici, sunt amintite Cetăţuia Braşovului şi Castelul Bran, unul dintre cele mai vizitate obiective din judeţ.

Citiţi articolul original AICI: 8 reasons to visit Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*