Imobiliare, Stiri Brasov

Legea „Brașovul Verde“: Cei care construiesc și nu fac dovada că au plantat copaci în loc nu mai pot fi amendați

 

Programul „Braşovul verde”, care obligă orice persoană sau dezvoltator imobiliar care construiește o nouă locuință să planteze un copac, poate fi aplicată, după ce juriștii Prefecturii Brașov au dat avizul de legalitate pentru aceasta. Însă cu modificări importante. Instituția Prefectului a considerat că aplicarea de contravenții nu este leaglă, așa că a cerut eliminarea acestora, care nu erau deloc mici. Pentru cei care nu-și luau angajamentul că la obținerea autorizației de construire vor planta și un pom, amenzile erau în 1000 și 3000 de lei. Consilierii locali au votat proiectul de hotărâre în noul format, iar din această lună, aceasta este aplicabilă. „A fost aprobată modificarea care a intervenit privind proiectul și anume că nu mai există obligația ca la obținerea autorizației să depui acel amendament că vei planta. Este la latitudinea fiecăruia. Partea cu nou-născuții și cei care vor să planteze un copac, un arbust la data căsătoriei a rămas în vigoare. În mențin punctul de vedere, că proiectul era perfect legal, nu excedea Legii 50, dar totuși, pentru a nu mai exista discuții am votat pentru ca acest proiect să meargă mai departe. Practic, au fost eliminate contravențiile și, practic, de la art. 1 nu mai există obligația să dai un angajament în scris, este opțional“, a declarat consilierul local care a inițiat proiectul „Brașovul Verde“.

În conformitate cu această hotărâre, orice persoana fizică sau juridică din municipiul Brașov care solicită autorizaţie de construire pentru locuinţe sau alte categorii de obiective cu caracter definitiv are obligaţia de a planta pomi fructiferi/arbori/arbuşti. Numărul de pomi diferă în funcție de tipul construcției: 3 pomi fructiferi/arbori/arbuşti, în cazul locuinţelor unifamiliale (casă), un pom pentru fiecare apartament/garsonieră în cazul construcțiilor cu regim de înălțime parter + 2 etaje + mansardă sau minimum 20 de pomi pentru onstrucțiile mai mari de P+2+M. Și în cazul halelor va deveni obligatoriu plantarea unei perdele de arbori pe tot perimetrul halei, exceptând căile de acces.

Nu în ultimul rând, hotărârea mai prevede șică  că persoanele care se căsătoresc vor putea planta pe domeniul public 1 pom fructifer/arbore/arbust, iar pentru fiecare nou născut, părinţii vor putea planta pe domeniul public câte un pom fructifer/arbore/arbust, care va purta numele copilului.

Într-o lună de zile se vor face primele plantări în proiectul „Brașovul verde“, care vor avea loc pe terenurile din cartierul Tractorul, în zona fostei uzine. Legea locală a fost adoptată pe modelul celei existente deja la Ghimbav.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*