Stiri Brasov

Spitalul Sf. Constantin se extinde la Pantex abia anul viitor

Spitalul Sf. Constantin se extinde la Pantex abia în prima parte a anului viitor, susțin surse din conducerea instituției sanitare private. Anul trecut, investitorii apreciau că vor da în folosință extinderea de la Pantex în luna martie 2017, dar procesul de autorizare și avizare s-a întins mai mult decât era de așteptat.

Investițiile în extindere vor fi susținute în principal de omul de afaceri Mihai Miron care controlează prin firma Ropharma compania Teo Health, cea care operează Spitalul Sf. Constantin.

Miron a cumpărat un teren de trei hectare şi clădiri de la compania Pantex din Braşov, aflată în insolvenţă. Aici se va deschide noua unitate care vine să completeze activitatea Spitalului Sf. Constantin, situat în centrul Braşovului şi deschis în anul 2011. Mihai Miron spunea anterior că spaţiul cumpărat este al fostei întreprinderi publice Republica (Centrul de Confecţii Republica – n.red), care în ultimii ani a fost sediul companiei Pantex SA Braşov, care avea în portofoliu produse de marochinărie sau accesorii pentru confecţii, potrivit informaţiilor de pe site-ul Pantex SA. Imobilele Pantex sunt amplasate într-o zonă cu pădure, chiar la ieşirea din Braşov, faţă în faţă cu DN 1.Astfel, fosta fabrică se transformă în a doua unitate a Spitalului Sf. Constantin, unde vor lucra circa 300 de oameni.

În prezent, Spitalul Sf. Constantin, situat în centrul oraşului Braşov, are peste 200 de angajaţi. „În prima fază, unitatea va avea 140 de paturi şi ulterior vom mai extinde capacitatea. Din clădirile pe care le avem la dispoziţie amenajăm deocamdată circa 8.500 de mp, nu amenajăm tot“, spunea anul trecut Mihai Miron.

Spitalul Sf. Constantin din Braşov a fost deschis în anul 2011, aceasta fiind prima mare investiţie a antreprenorului Mihai Miron de pe piaţa serviciilor medicale private. El controlează grupul Ropharma, care activează atât în zona de producţie de medicamente (prin firme care fac suplimente alimentare sau lapte praf), cât şi în distribuţia de medicamente şi retail şi este cel care a pus bazele fabricii de medicamente Europharm din Braşov (vândută către britanicii de la GSK în urmă cu mai mulţi ani şi închisă în luna decembrie a anului trecut).

Spitalul are 2.000-3.000 de pacienţi pe lună. Unitatea are o suprafaţă de 3.500 mp, iar în trecut în acest imobil a funcţionat fabrica Colgate.

Spitalul Sf. Constantin este operat de firma Teo Health şi este deţinut de mai mulţi oameni de afaceri români, din acţionariat făcând parte Mihai Miron, Floriean Firu, Vlad Teodorescu, dar şi medici din cadrul unităţii. În anul 2016,  societatea Teo Health a avut afaceri de peste 37,30 milioane de lei și un profit de 2,29 miliosne de lei, conform datelor de pe mfinante.ro.

Operatorul de servicii medicale private acoperă în prezent zona de ambulatoriu, servicii de terapie intensivă, de chirurgie pediatrică, generală şi plastică, neurochirurgie, oncologie medicală, ORL, ortopedie, urologie şi servicii de analize de laborator. Noua unitate a Spitalului Sf.Constantin va adăuga pe lista de servicii medicale şi chirurgie pediatrică laparoscopică sau imunologie.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pingback: Extinderea spitalului Sf. Constantin la Pantex, vis-a-vis de zona Bunloc, se va face în 2018 - SaceleanulSaceleanul

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*