Imobiliare, Stiri Brasov

Miliardarul brașovean Mihai Miron investește într-un proiect imobiliar de 40 de milioane de euro în Iași

Omul de afaceri Mihai Miron, proprietarul companiei Ropharma și al Spitalului Sf. Constantin, caută un coinvestitor din sfera dezvoltatorilor imobiliari pentru a  construi un proiect de aproximativ 40 milioane de euro la Iaşi.

Miron va începe anul viitor un proiect imobiliar la Iaşi cu o valoare de 39 de milioane de euro. Proiectul HIpark, format din două clădiri, una de birouri şi o clădire rezidenţială, va avea o suprafaţă de 21.000 de metri pătraţi.

„Terenul pe care va fi construit proiectul aparţine în totalitate Ropharma, este un mix între un teren viran şi ceea ce numim noi <brownfield>, nişte hale care vor fi dezafectate şi demolate, pentru că avem deja autorizaţia de demolare. Acolo au fost halele de depozitare ale Ropharma, pentru că au fost mai multe fabrici ale companiei prin Iaşi, dar acum sunt puţin folosite“, a explicat Lori Collin, coordonatorul proiectului HIpark.

Lori Collin este un manager cu o experienţă de peste 24 de ani în sectorul imobiliar în SUA şi în România (întâi la firma de consultanţă imobiliară JLL şi apoi la fondul de investiţii NEPI). Proiectul HIpark a fost creat de către Lori Collin împreună cu biroul de arhitectură B23T şi firma de consultanţă Brown & Marinescu Consulting.

„Dorim să lansăm proiectul în primăvara lui 2018 odată cu obţinerea tuturor avizelor şi căutăm între timp să atragem un coinvestitor din sfera dezvoltatorilor imobiliari pentru că Ropharma nu are know-how în această zonă. Nu este vorba de procent, nu trebuie să investească 50% din suma totală de 39 de milioane de euro, însă în general dezvoltatorii nu vor să se implice în astfel de proiecte dacă nu deţin cumva şi controlul“, a spus Lori Collin. Proiectul HIpark va cuprinde două clădiri, din care una rezidenţială de 9.500 mp şi o alta de birouri cu o suprafaţă închiriabilă totală de 21.200 de metri pătraţi.

Proiectul este amplasat într-o zonă centrală, pe lângă Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ Iaşi, campusul universitar Tudor Vladimirescu şi două mall-uri.

„Avem deja discuţii avansate, sunt deja chiriaşi existenţi care vor să se consolideze în spaţii moderne din domeniul serviciilor, firme mari la nivel global şI firme din domeniul IT. Acest lucru nu înseamnă că nu discutăm şi cu firme noi care vpr să intre pe piaţă. Avem colaborări cu firme de consultanţă imobiliară – JLL, CBRE şi Colliers- care ne-au făcut introducerea în discuţii cu chiriaşi care nu sunt prezenţi în România şi care vor să vină la Iaşi pentru că există acest pol de IT&C bine dezvoltat“, a mai spus Lori Collin.

Iaşiul a devenit în ultimii ani o destinaţie favorită a investitorilor din zona serviciilor de outsourcing şi IT&C. Cu un stoc de birouri actual de 235.000 mp (cf. PINMaps, o hartă a birourilor moderne lansată la Iaşi), Iaşiul ocupă a treia poziţie după Timişoara şi Cluj în materie de dezvoltări imobiliare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*