Social, Stiri Brasov

Noua firmă care ar urma să se ocupe de salubrizarea Brașovului, obligată prin contract să amenajeze pubele îngropate

 

Studiul de oportunitate cu privire la determinarea modului optim în care ar urma să fie gestionate din această toamnă serviciile de salubrizare și deszăpezire în municipiu a fost definitivat și urmează să fie aprobat în ședința de Consiliu Local de săptămâna aceasta. Un astfel de studiu este necesar, deoarece în luna septembrie vor expira contractele încheiate încă din 2005 cu cei patru operatori care execută aceste activități, respectiv Urban și Comprest pentru salurbizare și Vectra și Eurostrada, pe partea de deszăpezire.

În ceea ce privește salubrizarea, prin noul contract, Primăria îi va putea impune operatorului care se va ocupa de ridicarea deșeurilor menajere de la populație să realizeze și unele investiții, cum ar fi, de exemplu, amenajarea de pubele îngropate, de care s-a tot discutat în ultimii doi ani. „În ședința de luna aceasta vom aproba atât studiul de oportunitate, cât și caietele de sarcini în vederea organizării licitațiilor pentru salubrizare și deszăpezire. Conform studiului de oportunitate, soluția optimă pentru realizarea salubrizării municipiului este delegarea de gestiune prin concesionarea serviciului, ca și până acum. În acest fel, pe de o parte se asigură posibilitatea realizării unor investiții, cum ar fi, de exemplu, colectarea deșeurilor de la populație printr-un sistem de pubele îngropate, dar, în același timp, și preluarea de către operator a obligațiilor privind scăderea cantității de deșeuri depozitate la rampă”, a explicat viceprimarul Barabas Laszlo.

De asemenea, în conformitate cu acest studiu de oportunitate, în ceea ce privește salubrizarea domeniului public, orașul va fi împărțit în două pentru creșterea eficienței asigurării acestui serviciu, însă preluarea deșeurilor de la populație se va face pe întreg orașul de către un singur operator. Astfel, după aprobarea acestor documentații în Consiliul Local, edilii vor lansa o licitație cu două loturi pentru curățenia domeniului public și o altă licitație pentru colectarea gunoiului menajer.

Și în ceea ce privește deszăpezirea, studiul de oportunitate a dat ca variantă optimă tot delegarea de gestiune, orașul urmând să fie împărțit în două zone, astfel că va fi lansată o licitație cu două loturi. Deocamdată, edilii nu au stabilit perioada pe care ar urma să fie încheiate noile contracte și nici costurile estimate.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Numai cu pubele ingropate se rezolva problema gunoiuluiu in Brasov. Asta pentru ca numai asa se stopeaza invazia zilnica a mii de romi din suburbii, care vandalizeaza containerele existente, chiar daca se face sortarea gunoiului. In acest fel Brasovenii nu vor trebui sa se mai alinieze, din punct de vedere ecologic, la mentalitatile din Garcin, sau cartierele specifice din Teliu, Budila, Maierus,etc., etc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*