Stiri Brasov, Timp liber

Tribute Festival promite trei zile de rock şi distracţie sub Tâmpa. Festivalul va avea şi o zonă de street food nemţesc

În weekend-ul 18-20 august, brașovenii sunt invitați la concerte tribute în aer liber, în zona verde a Stadionului Municipal din Bartolomeu. Cea de-a treia ediție Tribute Festival aduce trupe tribute de renume internațional, în premieră la Brașov.

ZIUA 1, 18 august

Prima zi de festival începe cu rock brașovean. Trupa Four Dimensions va cânta muzica lui Ozzy Osbourne în deschiderea festivalului. Apoi ritmurile progresive metal vor acapara zona pentru că trupa Awake promite un show incendiar asemănător cu cel al trupei Dream Theater. Prima seară de festival se încheie alături de The ROCK și muzica AC/DC.

Înainte și în timpul concertelor participanţii pot mânca bunătăți preparate pe loc și îşi vor putea răcori setea cu bere rece și proaspătă, așa cum trebuie să se întâmple la orice festival de rock în aer liber.

PROGRAM

Ora 17.00 Food & play
Ora 18.30 Tribute Ozzy Osbourne cu Four Dimensions (Brașov)
Ora 20.00 Tribute Dream Theater cu Awake (România)
Ora 21.30 Tribute AC/DC cu The ROCK (România)

ZIUA 2, 19 august

Cea de-a doua zi a festivalului va aduce o trupă tribute în premieră la Brașov. Guns 2 Roses vor veni din Anglia să cânte celebrele hituri Guns N’ Roses. Iar apoi Scorpions Tribute Band ne vor invita să dansăm pe cele mai frumoase balade rock.

Distracția începe sâmbătă devreme, de la ora 12:00, iar după-amiaza trupa Perspective din Brașov va da startul seriei de concerte tribute cu hiturile Pink Floyd. Apoi Around the World vor susține un concert pentru fanii Red Hot Chili Pappers. Participarea la toate evenimentele este gratuită.

PROGRAM

Ora 12.00 Food & play
Ora 17.00 Tribute Pink Floyd cu Perspective (Brașov)
Ora 18.30 Tribute Red Hot Chili Pappers cu Around the World (Brașov)
Ora 20.00 Tribute Guns N’ Roses cu Guns 2 Roses (Anglia)
Ora 21.30 Tribute Scorpions cu Scorpions Tribute Band (Ungaria)

ZIUA 3, 20 august

Ultima zi de concerte tribute de la Brașov este dedicată fanilor metal. Brașovenii de la Abusive Insane Clowns vor cânta cu energie cântecele de la Alice in Chains, iar din program nu lipsește anul acesta nici Black Sabbath. De capitolul balade rock al serii se vor ocupa Forevermore și Masterpiece. Se vor auzi cele mai frumoase cântece de la Whitesnake și Metallica în ultima seară de Tribute Festival.

PROGRAM

Ora 12.00 Food & play
Ora 17.00 Tribute Alice in Chains cu Abusive Insane Clowns (Brașov)
Ora 18.30 Tribute Black Sabbath cu Prefix Tm (Brașov)
Ora 20.00 Tribute Whitesnake cu Forevermore (România)
Ora 21.30 Tribute Metallica cu Masterpiece (România)

Bunătăţi la grătar, street food nemţesc şi burger

Bunătăţi la grătar, street food nemţesc şi burger

De la cea de-a treia ediție Tribute Festival nu vor lipsi deliciile culinare, bune de savurat în aer liber la concerte. Nu vor lipsi preparatele tradiţionale româneşti şi nici cele internaţionale. Este vorba despre un nou concept de street food nemțesc, dar și rețete inedite de burgeri home-made. Mititeii și cârnăciorii vor sfârâi pe grătare, iar mirosul de burgeri și tacos vor stârni apetitul participanţilor. În plus, berea va fi în fiecare zi rece și proaspătă, barmanii vor pregăti cocktailuri diverse, colorate și aromate. Indiferent de ce gusturi ai avea, la Tribute Festival vei găsi ceva bun de mâncat și de băut. Tribute Festival va avea loc în perioada 18-20 august 2017, în zona fostului stadion municipal Brașov. Detalii pe site-ul www.tributefestival.ro. Festivalul este co-finanţat de Consiului Judeţean şi este organizat cu sprijinul Primăriei Braşov.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*