Stiri Brasov, Turism

Ce pot face turiştii la munte în minivacanţa de Sfânta Maria. Gradul de ocupare în hoteuri şi pensiuni este de peste 80%

Se apropie minivacanţa de Sfânta Maria şi cu greu mai pot fi găsite locuri libere în hotelurile şi pensiunile de la munte. Gradul de ocupare depăşeşte 90% în zona Bran-Moeciu, potrivit ANTREC, iar în Poiana Braşov, 80% dintre locurile de cazare sunt rezervate. Chiar dacă preţurile de cazare nu sunt mai mici decât în mod normal, hotelierii şi proprietarii de pensiuni au creat pachete speciale pentru cei care-şi sărbătoresc onomastica.

„Gradul de ocupare este de peste 90%, este plin peste tot. Sunt foarte multe familii cu copii. Pensiunile şi hotelurile îi aşteaptă pe turişti ca de obicei, cu mâncare tradiţională. Acum, multe pensiuni au şi piscine, dar turiştii pot face şi drumeţii sau se pot plimba cu căruţele. Se pune foarte mult accent pe mişcare. Multe au terenuri de tenis, fortbal şi organizează tot felul de jocuri în aer liber ca să-i distreze pe oaspeţi“, a declarat Maria Stoian, preşedintele ANTREC România.

Cazarea într-o cameră dublă, cu mic dejun inclus, pentru două persoane, costă între 80 şi 120 de lei pe noapte, în zona Bran-Moeciu. În multe dintre pensiuni, accesul la piscina sau alte forme de agrement este inclus în preţul de cazare. Pe lângă drumeţii, turiştii se pot bucura de un tur al Castelului Bran, care costă 35 de lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii. Special pentru minivacanţa de Sfânta Maria, Castelul Bran se va deschide luni la ora 10.00 şi nu la 12.00 cum se întâmplă în mod normal.

Cât costă cazarea în Poiana Braşov

Pentru cazarea în Poiana Braşov, turiştii plătesc, în medie, 200 de lei pe noapte, în cameră dublă, cu mic dejun inclus. Potrivit Asociaţiei de Tursim Poiana Braşov, preţurile sunt cele obişnuite pentru această perioadă. Sunt, însă, şi câteva hoteluri care au creat oferte special pentru minivacanţa de Sfânta Maria. De exemplu, pentru trei nopţi de cazare, care includ mic dejun, cină festivă şi program artistic, dar şi acces la piscină, saună, jacuzzi, fitness, o familie cu un copil plăteşte 159 de euro. Ca bonus, hotelurile oferă şi activităţi pentru copii, atât în natură, excursii la obiective turitice, vizite la herghelii, drumeţii şi orientare turistică, activităţi de mountain bike sau jocuri cu mingea, cât şi în interior, cum ar fi activităţii cretive, ateliere de pictură sau modelaj. La hotelurile exclusiviste, cazarea poate să ajungă să coste şi 199 de euro de persoană, în apartamente de lux, unde pot sta patru adulţi. Pachetul include micul-dejun, cina festivă în curtea hotelului, dar şi activităţi în aer liber pentru copii şi adulţi.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*