Primăria Brașov a început acum aproximativ o lună un inventar al locurilor de parcare de reședință, dar și publice din municipiul Brașov, care a fost finalizat ieri. După cum a precizat administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, în total, în Brașov sunt oficial la această oră 55.563 de locuri de parcare. „35.324 de locuri sunt în parcările rezidenţiale, dintre care 10.361 nu sunt atribuite, fiind considerate libere”, a precizat Gantz.
Locurile libere din parcările de reședință vor fi scoase din nou la lictație în vederea atribuirii în perioada 18 septembrie – 6 noiembrie, în baza unui grafic ce poate fi consultat pe site-ul Primăriei Braşov, se vor organiza noi proceduri de atribuire sau reatribuire a celor 10.361 de locuri de parcările rezidenţiale. Miklos Gantz a precizat că după această dată, locurile libere vor deveni locuri de parcare publice, urmând să fie semnalizate corespunzător şi se va aplica tariful orar stabilit prin hotărâre de Consiliu Local, cu plata prin SMS. „Mă gândesc că nu vor rămâne foarte multe locuri libere, mai ales că în ultima perioadă, tot mai mulţi cetăţeni şi-am manifestat intenţia de a obţine un loc într-o parcare rezidenţială ”, a spus Gantz.
În ceea ce privește locurile publice de parcare, numărul acestora este de 11.257, dintre care, cele mai multe, 2.790, sunt în centrul oraşului şi în vecinătate, în inventar nefiind luate în calcul cele 306 locuri de la parcare etajată de lângă Spitalul Militar „Regina Maria”. Totodată, în Poiana Braşov, sunt 746 de locuri în parcările publice, însă acestora li se adaugă și cele aproape 400 din parcarea multietajată din Poiana Brașov.
Marcarea noilor locuri va începe în perioada următoare
Administratorul public al Brașovului a precizat că în urma discuţiilor cu braşovenii, dar şi a verificărilor în teren, pe raza municipiului Braşov a mai fost identificat spaţiu pentru amenajarea a încă 4.132 de noi locuri de parcare, amenajare ce se va face până la finele anului. „1.056 de noi locuri se vor amenaja în centrul istoric şi în vecinătatea acestuia. Ce e drept, nu se vor face 1.000 de locuri de parcare în Piaţa Sfatului, ci pe artele unde mai există această posibilitate. Marcarea noilor locuri va începe în perioada următoare”, a subliniat Miklos Gantz. Alte locuri noi locuri de parcare ar urma să se amenajeze în Poiana Braşov şi în alte zone ale oraşului. Sunt situații însă, unde este cerere pentru amenajarea de noi locuri, cum este strada Cocorului, dar nu există posibilitatea tehnică de construire.
Ar fi nevoie de un număr aproape dublu de locuri de parcare
Practic, la finele anului, vor exista 59.668 de locuri de parcare, în condiţiile în care, potrivit statisticilor, ar fi necesar un număr aproape dublu. În conformitate cu statisticile, în Braşov media este de un autovehicul la 2,2 persoane, iar la o populaţie de 250.000 de locuitori rezultă un număr de 113.639 de autovehicule.